Accesul la justiție, încălcat în Republica Moldova
-
10 Decembrie 2012 14:17
Peste 60 de mii de cetățeni au sesizat Centrul pentru Drepturile Omului despre încălcarea drepturilor lor de către autorități, pe parcursul celor 15 ani de activitate.
Îngrădirea accesului la justiție este dreptul cel mai des încălcat în Republica Moldova, potrivit Centrului pentru Drepturile Omului al avocaților parlamentari, care, luni, 10 decembrie, de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, împlinește 15 de la fondare. Alte drepturi, încălcarea cărora este deseori reclamată de cetățeni, sunt cele referitoare la garanțiile sociale, precum și dreptul de a nu fi supus torturii, au menționat avocații parlamentari.
Peste 60 de mii de cetățeni au sesizat Centrul pentru Drepturile Omului despre încălcarea drepturilor lor de către autorități, pe parcursul celor 15 ani de activitate. Deși au fost anunțate reforme ample în domeniul justiției, dreptul cel mai des încălcat rămâne accesul liber la justiție, potrivit directorului Centrului, Anatolie Munteanu.
Următorul pe lista drepturilor violate, potrivit numărului de sesizări adresate avocaților parlamentari, este dreptul la garanțiile sociale, adică la pensii și indemnizații corecte care să le asigure cetățenilor un trai decent, a menționat Anatolie Munteanu. Potrivit acestuia, în prezent cauzele social-economice, precum cele referitoare la calitate și la mărimea prestațiilor sociale, sunt examinate numai la nivel național, petru că CEDO nu examinează asemenea cauze.
Referitor la tortură, avocații parlamentari au fost sesizați, de la începutul acestui an, în peste 40 de cazuri, în special din partea angajaților Ministerului de Interne. Numărul de condamnări la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, rămâne un indicator care ar trebui să îngrijoreze autoritățile, a spus fostul avocat parlamentar, Raisei Apolschi.
Potrivit președintelui Parlamentului, Marian Lupu, legisația Republicii Moldova corespunde în mare parte celei internaționale, dar problemele apar când este vorba de aplicarea acesteia.
CEDO a condamnat până în prezent Republica Moldova în peste 200 de cazuri, iar Guvernul a fost nevoit să plătească despăgubiri de aproximativ 15 milioane de euro. În cele mai multe cazuri Chișinăul a fost condamnat pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, tortură și încălcarea libertății și siguranței.