FOTO | Acces gratuit la Muzeul Național de Artă al Moldovei, în ultima duminică a acestei luni. Ce expoziții pot fi văzute

  • 25 Iunie 2022 10:10
FOTO | Acces gratuit la Muzeul Național de Artă al Moldovei, în ultima duminică a acestei luni. Ce expoziții pot fi văzute

Muzeul Național de Artă al Moldovei oferă acces gratuit publicului în ultima duminică a lunii. Astfel, în acest weekend expozițiile noi inaugurate, cât și cele permanente sunt deschise pentru a fi studiate și admirate.

Printre noutățile săptămânii sunt trei expoziții de valoare culturală semnificativă. „Restaurarea valorilor patrimoniului cultural”, „Cupluri de artiști” și „Peisaj între realitate și imaginație”. Prima expoziție pune în valoare meseria restauratorului și rolul său în valorificarea patrimoniului.

„Ce ar fi un muzeu dacă nu ar cineva care să se ocupe de restaurarea patrimoniului”, se chestionează directoarea adjunct a instituției, Lucia Postica. Astfel, pe 1 iuie, la muzeu va avea loc ziua porților deschise, iar publicul va putea interacționa cu restauratorii, aceștia vor fi prezenți în sălile de expoziție pentru a ghida publicul.

O altă expoziție care pune accent pe arta basarabeană, și valorifică arta națională este expoziția „Cupluri de artiști”. Expoziția compusă din fondul muzeului, scoate la lumină nu doar patrimoniul, dar și detalii semnificative despre importanța începutului Școlii de arte la Chișinău. Auguste Baillayre, francezul care s-a îndrăgostit de basarabeanca Lidia Arionescu-Baillayre, se mută la Chișinău, și împreună cu Alexandru Plămădeală, reformează și deschide prima pinacotecă. Auguste Baillayre influențează foarte multe destine artistice basarabene: nu urmărește rigorile unei școli anume, ci aduce nuanțe noi societății culturale dornice de europenizare. În această expoziție vom admira lucrările cuplului Moisei și Eugenia Gamburd. Moisei Gamburd a fost și profesorului artiștilor Ada Zevin și Mihai Grecu. Moisei Gamburd moare pe 14 iulie 1954, la câteva zile după inaugurarea expoziției sale, lăsând pe strada București, nr.63, multe amintiri . Arta națională nu poate fi exprimată fără creația lui Mihai și Esfira Grecu, prezentând portrete și peisaje diferite ca abordări, demonstrând că în cuplu pot fi viziuni diferite, iar universul abstract este bogat și revitalizant. Un alt cuplu emblematic: Dimitrie Sevastianov și Ana Baranovici. Sevastianov s-a mutat de la Tulcea la Chișinău, îndrăgostit de artă și de Ana, rămâne până la sfârșitul vieții sale, luptând cu cenzura imperiului sovietic.

Recent deschisă, expoziția „Peisaj între realitate și imaginație” accentuează evoluția artei naționale de la începutul ei până în prezent. Organizatorii expoziției pun în evidență genul pictural – peisajul, care interpretează în mai multe discursuri artistice dragostea de țară. Aceste expoziții sunt o simbioză a patrimoniului cultural național, care merită atenția publicului și promovarea identității naționale, susțin curatorii expozițiilor.

Vizita se va încununa cu lucrarea de grafică „Peisaj de pădure cu cocioabă” de Franz Gabeta expusă în cadrul proiectului #operadeweekend. Lucrarea datează din secolul XVIII, fiind realizată în tehnica acvaforte. Șefa secției grafică MNAM, Tamara Diaconescu, susține că lucrarea se face importantă prin măiestria gravorului de a reda acel peisaj, o casă rustică, plină de farmec ascunsă în inima pădurii, ce transmite o liniște mitică și o stare de contemplare. Artistul animă aceste detalii cu două figuri umane ce se intersectează, având direcții opuse: una dintre aceste figuri cară gârbovită vreascurile adunate, amintind de poveștile lui Hans Christian Andersen. Cealaltă figură se îndreaptă spre alt univers, având în mâini unelte de lucru. Chipul personajului este luminat prin tehnica clarobscurului, amplificând prezența câinelui domesticit, resemnat, ce urmează ritmul acelei stări sufletești lipsite de zbucium și frământări, explică experta Tamara Diaconescu. Lucrarea va fi expusă timp de două zile.

Orarul de vizitare de weekend a muzeului este de la 10:00 la18:00.

FOTO | Acces gratuit la Muzeul Național de Artă al Moldovei, în ultima duminică a acestei luni. Ce expoziții pot fi văzute

FOTO | Acces gratuit la Muzeul Național de Artă al Moldovei, în ultima duminică a acestei luni. Ce expoziții pot fi văzute

FOTO | Acces gratuit la Muzeul Național de Artă al Moldovei, în ultima duminică a acestei luni. Ce expoziții pot fi văzute

FOTO | Acces gratuit la Muzeul Național de Artă al Moldovei, în ultima duminică a acestei luni. Ce expoziții pot fi văzute

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-6,76
Nori împrăștiați
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău