A murit Murray Gell-Mann, fizicianul care a descoperit quarcurile
-
27 Mai 2019 09:24
Fizicianul american Murray Gell-Mann, cel care a propus pentru prima dată ipoteza existenței quarcului și a primit Premiul Nobel în 1969, a decedat la 24 mai, la vârsta de 89 de ani, a anunțat duminică California Institute of Technology (Caltech), citat de AFP, preluat de Agerpres.
Considerat unul dintre cei mai importanți fizicieni ai secolului XX, Murray Gell-Mann a formulat în anii '60, alături de compatriotul său George Zweig, o nouă teorie potrivit căreia particulele subatomice - protonii și neutronii - sunt compuși din particule și mai mici. Aceste sub-particule au fost numite "quarcuri", termen inspirat de o propoziție din romanul ''Finnegans Wake", de James Joyce: ''Three Quarks for Muster Mark!'' (Trei quarcuri pentru domnul Mark!).
Ulterior, experimentele au confirmat existența quarcurilor, care au devenit una dintre bazele fizicii cuantice.
Quarcurile continuă să se afle în centrul cercetărilor fizicienilor la ora actuală, în special a celor implicați în proiectul Large Hadron Collider (LHC) al Organizației Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), cel mai mare accelerator de particule din lume, situat la granița franco-elvețiană.
În 1961, Gell-Mann a stabilit o nouă clasificare a particulelor elementare în grupuri de opt, în funcție de caracteristici precum sarcina electrică sau rotația. Numită ''Cale octuplă'', teoria i-a adus în 1969 Premiul Nobel pentru Fizică.
Născut în New York 15 septembrie 1929, Murray Gell-Mann a fost convins de tatăl său să studieze fizica, știință care însă nu îl încânta. "Acesta a fost singura materie la care nu m-am descurcat în liceu, pe care am urât-o", a declarat fizicianul citat pe site-ul Caltech. "Apoi, după ce am ales fizica, a început să-mi placă. Am descoperit că tatăl meu avusese dreptate (...) Mecanica cuantică și relativitatea erau lucruri minunate", a mărturisit el.
Gell-Mann a obținut doctoratul la Massachusetts Institute of Technology (MIT) în 1951 și a devenit profesor la Caltech în 1955 unde a activat până la retragerea sa, în 1993.
''Doctor Gell-Mann a avut această viziune clară și această perspicacitate penetrantă, care i-au permis să observe volume mari de date din experimente și să le dea un sens'', a comentat profesorul Hirosi Ooguri, director al Institutului Walter Burke de la Caltech, într-un necrolog publicat pe site-ul universității. ''El a deschis o nouă paradigmă în fizica particulelor", a adăugat Ooguri.
Sursa:Agerpres