A murit istoricul Neagu Djuvara, la vârsta de 101 ani

  • 25 Ianuarie 2018 19:53
A murit istoricul Neagu Djuvara, la vârsta de 101 ani

Istoricul, diplomatul, filosoful, jurnalistul și romancierul Neagu Djuvara a murit joi, 25 ianuarie.

Informația a fost confirmată pentru AGERPRES de apropiați ai familiei.

Neagu Djuvara avea 101 ani. 

Personalitate extrem de respectată în România, el s-a  remarcat prin înțelepciune, putere de muncă miraculoasă și o erudiție imensă, dar și prin opiniile și replicile extrem de tăioase referitoare la aspectele istoriei noastre dar și ale vieții de zi cu zi pe care o trăim.

Neagu Djuvara s-a născut la 18 august (stil vechi) / 31 august (stil nou) 1916 la București, într-o familie în care tatăl, Marcel, căpitan de Geniu în armata română, se trăgea dintr-o familie veche de celnici aromâni, iar mama, Tinca, aparținea unei vechi familii de boieri, Grădișteanu, înrudită cu mai toate familiile boierești din Țara Românească.

La 9 august 2016, istoricului Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, la împlinirea a 100 de ani de viață. Este autorul a peste 20 de volume de istorie, diplomație, filosofie între care menționăm „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, seria istorie, Humanitas, 1999, „Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne”, ediția a IV-a, Humanitas, 2006 (o carte pitorească, unde cititorul descoperă viața țărilor române de la începutul secolului al XIX-lea și un mod inedit, mai nuanțat, de a privi domniile fanariote), „Amintiri din pribegie”, Humanitas, 2012 (o carte memorialistică, în care talentul de povestitor al autorului este bine susținut de biografia sa excepțională), „Aromânii: istorie, limbă, destin, Humanitas, 2012 sau „O scurtă istorie ilustrată a românilor”, Humanitas, 2013.
 
În scrierile sale, Djuvara a fost un susținător al continuării cercetărilor referitoare la istoria românilor, punând la îndoială calitatea informațiilor din perioadele interbelică și comunistă, afirmând că anumite părți ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a deservi scopuri politice.
 
De asemenea, Djuvara a fost un critic al atitudinii excesiv de favorabile occidentului în politica românească, sugerând că societatea și cultura române nu pot fi clasificate ca occidentale.
 
Deși a primit și numeroase critici pentru opiniile sale, Djuvara a rămas un înțelept original, un om comunicativ și un tip extrem de jovial și elegant. 
 
 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
4,96
Cer fragmentat
Umiditate:61 %
Vint:9,77 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău