A murit autorul stemei naționale Gheorghe Vrabie
-
31 Martie 2016 13:55
Reputatul grafician Gheorghe Vrabie, autorul stemei naționale, a drapelului Municipiului Chișinău și design-ului leului moldovenesc s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 77 de ani.
Informația a fost confirmată pentru Radio Chișinău de reprezentanții Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova.
Un om al cetății, cu verticalitate și dragostea de neam, care a pledat pentru repunerea artei basarabene în albia firească a evoluției artelor mulți-seculare românești, în contextul unei politici de deznaționalizare. Așa îl caracterizează pe Gheorghe Vrabie, criticul de artă Tudor Braga, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova.
De-a lungul anilor, Gheorghe Vrabie a avut numeroase expoziții personale în țară și în străinătate. Deține mai multe distincții, printre care și Premiul Uniunii Artiștilor Plastici, titlul de „Maestru al Artei”, precum și Medalia „Mihai Eminescu”. Pe parcursul vieții a ilustrat mai multe volume din literatura romană și universală. Interesul artistului s-a îndreptat spre asemenea autori ca Mihai Eminescu, Ion Druță, sau Grigore Vieru.
În urmă cu câțiva ani a decedat soția sa, de care maestrul Gheorghe Vrabie era foarte atașat, mărturisește în continuare criticul de artă Tudor Braga.
Gheorghe Vrabie este deținătorul celei mai înalte decorații de stat a Republicii Moldova, "Cavalerul Ordinului Republicii", distincție primită în anul 2010.
Tags