A început vânătoarea de teroriști la Bruxelles

  • 23 Martie 2016 10:42
A început vânătoarea de teroriști la Bruxelles

Poliția belgiană a început o adevărată vânătoare de oameni, pentru a-l găsi pe unul dintre presupușii autori ai atentatelor coordonate, care au lovit aeroportul și metroul din Bruxelles, atacuri revendicate de Statul Islamic și soldate cu peste 30 de morți și peste 200 de răniți.În timp ce Belgia va avea trei zile de doliu național, decretat de guvernul belgian, numeroase…

Poliția belgiană a început o adevărată vânătoare de oameni, pentru a-l găsi pe unul dintre presupușii autori ai atentatelor coordonate, care au lovit aeroportul și metroul din Bruxelles, atacuri revendicate de Statul Islamic și soldate cu peste 30 de morți și peste 200 de răniți.

În timp ce Belgia va avea trei zile de doliu național, decretat de guvernul belgian, numeroase percheziții au fost efectuate marți seară "în mai multe locuri din țară", în special în comuna bruxeleză Schaerbeek, unde au fost descoperite un dispozitiv exploziv și un drapel al Statului Islamic, potrivit Parchetului Federal.
Atentatele, care au lovit marți dimineață, la o oră de vârf, capitala belgiană, au dat naștere unor scene de oroare și panică pe aeroportul internațional și în cartierul instituțiilor europene, amintind de atentatele de la Madrid din 2004, Londra, în 2005, sau Paris, în 2015, scrie RADOR.

Liderii celor 28 de țări membre UE au denunțat un atac împotriva societății noastre deschise și democrate". "Întreaga Europă a fost lovită", a declarat președintele francez, François Hollande, în timp ce președintele american, Barack Obama, chema întreaga lume "să se unească" în fața terorismului.
Turnul Eiffel, World Trade Center și poarta Brandebourg au afișat culorile drapelului belgian. Și imaginea lui Tintin în lacrimi a devenit simbolul Belgiei în doliu pe rețele de socializare.

Autoritățile au difuzat imagini înregistrate de camerele de supraveghere cu trei bărbați care împingeau cărucioare cu bagaje, suspectați a avea legătură cu atentatele care au lovit la 7:00 GMT aeroportul Zaventem din Bruxelles.

Procurorul federal belgian, Frédéric Van Leeuw, a declarat că doi dintre acești bărbați sunt "probabil, cei care au comis un atentat sinucigaș" și deci, mai mult ca sigur, ei sunt morți.

Pentru cel de-al treilea bărbat, care purta o haină și o cămașă deschise la culoare, ochelari și o pălărie neagră, a fost emis un mandat de căutare și el este "căutat intens", a adăugat procurorul.

"Acești indivizi ar fi venit cu taxiul (...), bombele lor erau în bagaje. Ei și-au pus valizele în cărucioare. Primele două bombe au explodat", a indicat la AFP primarul comunei Zaventem, Francis Vermeiren.
"Cel de-al treilea bărbat și-a pus valiza în cărucior și probabil că a intrat în panică atunci când a văzut că ea nu a explodat", a adăugat dl.Van Leeuw, care precizase anterior că, efectiv, o a treia bombă nu explodase.

Statul Islamic a revendicat oficial aceste atacuri, cele mai sângeroase atentate comise vreodată în capitala Belgiei și Europei, arătând că rețelele sale sunt capabile să organizeze operațiuni ucigașe.
"O celulă secretă a soldaților Califatului (...) a fost lansată în direcția Belgiei cruciate", afirmă comunicatul, acuzând această țară că "nu a încetat să combată islamul și musulmanii".

Aceste atentate survin la patru zile după capturarea la Bruxelles a francezului Salah Abdeslam, singurul supraviețuitor din grupul de comando care a comis atentatele din 13 noiembrie de la Paris (130 de morți) și care se află la închisoarea din Bruges, urmând a fi transferat în Franța. Unul dintre presupușii săi complici, Najim Laachraoui, este căutat de polițiile franceză și belgiană.

Potrivit martorilor, totul a început marți, la Zaventem, către ora 8:00 (7:00 GMT) cu niște tiruri care s-au auzit în holul aeroportului, în apropierea ghișeelor de înregistrare, chiar înainte ca un bărbat să strige ceva în arabă și ca două explozii să se producă.

"Un bărbat a strigat în arabă (...) câteva cuvinte și am auzit o puternică deflagrație", a declarat Alphonse Lyoura, un angajat de la securitatea bagajelor.

La o oră după aceste atacuri, care au făcut 14 morți și 96 de răniți, potrivit pompierilor, un al doilea atentat spulbera un tren de metrou la stația Maelbeek, foarte aproape de instituțiile europene. Acest atac a făcut "între 15 și 20 de morți" și 100 de răniți, potrivit pompierilor.

O fotografie difuzată pe postul public RTBF arăta un tren de metrou sfârtecat, cu scaune sfărâmate și pereți calcinați.

Un supraviețuitor interogat de radio Bel-RTL a explicat că vagonul în care se afla fusese evacuat de conductor pe întuneric și că oamenii merseseră în șir indian prin tunel înainte de a ieși la lumină în stația următoare, plină de fum.

"Am auzit strigându-se 'Ieșiți, ieșiți!' și oamenii au început să alerge", a povestit pentru AFP un om de afaceri, care a dorit să-și păstreze anonimatul. "Afară, am văzut oameni așezați, cu sânge pe fețe...Un fum dens ieșea de la metrou".

"Ne temeam de un atentat și el a avut loc", a reacționat premierul Charles Michel, evocând un "moment negru" pentru țară. Marți seară, el s-a dus în Piața Bourse, devenită locul de reculegere al bruxelezilor, veniți cu sutele, pentru a depune flori și lumânări.

"Acest 22 martie nu va mai fi niciodată o zi ca toate celelalte", a declarat la televiziune regele Philippe al Belgiei.

În așteptarea unui bilanț definitiv, se știe doar că mai multe naționalități au fost afectate, printre răniți aflându-se patru americani, doi britanici și opt francezi.

Alerta antiteroristă a fost ridicată în întreaga Belgie la nivelul 4, nivelul maxim, și aeroportul din Bruxelles va rămâne închis miercuri. Securitatea în jurul instituțiilor europene din Bruxelles și Strasbourg, precum și în jurul centralelor nucleare a fost întărită.

Transportul în comun bruxelez a fost suspendat mai multe ore, precum și trenurile internaționale Thalys și Eurostar, iar situația a revenit treptat la normal în cursul serii.

Securitatea a fost întărită pe marile aeroporturi europene și americane. Franța a anunțat o suplimentare de 1.600 de polițiști și jandarmi la frontiere și în transporturi și premierul Manuel Valls este așteptat miercuri la Bruxelles.

În Marea Britanie, poliția și-a consolidat prezența "în puncte nevralgice" și Foreign Office le-a recomandat cetățenilor britanici să nu se ducă la Bruxelles.

O delegație a FBI și a poliției din New York se va deplasa la Bruxelles, a anunțat marți seară responsabilul luptei antiteroriste al poliției din New York, John Miller, care a explicat că și niște americani se numără printre victimele atentatelor. Și Departamentul de Stat a prevenit cetățenii americani în legătură "cu potențialele riscuri pe care și le asumă dacă doresc să călătorească către Europa și prin Europa".

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău