A început sezonul de vânătoare la rațe. Poliția atenționează, în privința evitării eventualelor incidente
-
08 Octombrie 2019 17:01
Sezonul de vânătoare la rațe și lișițe a fost deschis. Păsările vor putea fi vânate până la 29 decembrie curent. În acest context, poliția a atenționat amatorii acestui gen de activitate să respecte toate regulile de securitate privind folosirea armelor, transmite MOLDPRES.
Astfel, pe un sector de un hectar, se permite să vâneze cel mult patru vânători și să se tragă numai în păsările care zboară, cu excepția păsărilor rănite căzute pe apă. De asemenea, pentru a evita accidentele, este interzis să se împuște în păsări la o distanță mai mare de 35-40 m sau dacă acestea zboară la o înălțime mai mică de 5 metri.
Poliția a mai reamintit vânătorilor că arma poate fi purtată numai de către titularul permisului de armă și că vânătorii sunt obligați să poarte echipament sau veste de culoare galben-verzuie sau portocalie-intens. Totodată, este categoric interzis să se încarce arma înainte de timpul indicat pentru începerea vânătorii și să se tragă din armă în localități sau în apropierea acestora.
Potrivit oamenilor legii, glontele împușcat din arma de vânătoare cu țeava lisă este periculos până la o distanță de 1000 m, alicele de luptă – până la 600 m, alicele de mărime mijlocie – până la 300 m.
Inspectoratul General al Poliției a solicitat vânătorilor să fie responsabili și să respecte cerințele de securitate în aplicarea armelor de foc, pentru evitarea unor eventuale incidente. Pentru admiterea sau comiterea cu vinovăție a unui incident sau a unei infracțiuni cu arma, sunt aplicate sancțiuni contravenționale sau penale, cu revocarea și anularea permisului de armă. Un nou permis de armă poate fi obținut doar peste o perioadă de cinci ani.