A început sesiunea de bacalaureat 2023: Circa patru mii de candidați susțin proba la limba și literatura română pentru alolingvi
-
02 Iunie 2023 09:32
Sesiunea de bacalaureat 2023 a început astăzi cu proba la limba și literatura română pentru alolingvi. La primul examen sunt așteptați circa patru mii de candidați, dintre care peste 1500 în Chișinău, relatează MOLDPRES.
Examenul de astăzi se desfășoară în 57 de centre de bacalaureat din țară, dintre care 24 în municipiul Chișinău. Probele pentru examenul național de bacalaureat încep la ora 9.00. Candidații au fost atenționați să se prezinte la centrele de bacalaureat până la ora 8.00.
Testele rezolvate de candidații la examenul de bacalaureat din acest an vor fi verificate în patru centre republicane de evaluare din municipiul Chișinău, începând cu data de 2 iunie. În total, la sesiunea curentă vor activa 18 comisii de evaluare, în care vor fi încadrați peste 600 de profesori evaluatori. Rezultatele obținute de elevi vor fi afișate în centrele de bacalaureat pe data de 26 iunie.
Următorul examen din sesiunea de bacalaureat va avea loc pe 6 iunie, atunci când absolvenții de liceu vor susține proba la limba de instruire. Sesiunea se va încheia pe 20 iunie. Pentru susținerea probelor au fost create 93 de centre, iar pe liste sunt înscriși 19064 de candidați, dintre care 2478 de candidați restanțieri din sesiunile anterioare. În sesiunea 2022 au fost înscriși la examenul național de bacalaureat 18566 de candidați, în 2021 – 16773, iar în sesiunea 2019 – 17754.