A început numărătoarea inversă pentru Guvernul Filip
-
27 Septembrie 2016 17:34
Până vineri la ora 10.25 poate fi depusă o moțiune de cenzură împotriva Guvernului care și-a asumat astăzi răspunderea în fața parlamentului în privința a unui pachet de șapte legi.
Ședința a început cu scandal după ce deputații socialiști au blocat tribuna centrală, iar președintele Parlamentului Andrian Candu i-a sancționat cu lipsirea dreptului de a lua cuvântul pe liderul PSRM Igor Dodon și pe șefa fracțiunii Zinaida Greceanîi.
Ulterior, Pavel Filip a prezentat cele șapte proiecte. Cel mai criticat dintre acestea este cel prin care Guvernul și-a asumat răspunderea pentru transformarea în datorie de stat a creditelor de urgență acordate celor trei bănci falimentare – Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. Este vorba despre de 13 miliarde 583 milioane de lei, sumă care urmează să fie întoarsă Băncii Naționale a Moldovei în termen de 25 de ani, cu o dobândă fixă de 5 la sută.
Alte legi țin de modificarea cadrului legal privind sistemul bancar și modificarea bugetului de stat. Premierul Pavel Filip a argumentat că legile trebuie să intre în vigoare cât mai repede, de aceea a fost necesară asumarea răspunderii Guvernului. Adoptarea acestor legi este o precondiție pentru semnarea Acordului cu Fondul Monetar Internațional, a declarat premierul Pavel Filip.
Dacă timp de 72 de ore după asumarea răspunderii în fața Parlamentului, adică până vineri la 10.25 nu va fi înaintată o moțiune de cenzură, legile respective vor intra în vigoare.