A început compensarea facturilor la energie electrică pentru întreprinderi

  • 30 Aprilie 2025 18:24
A început compensarea facturilor la energie electrică pentru întreprinderi
Sursa Foto: Vocea Basarabiei

Primele compensații pentru facturile majorate la electricitate au început să fie achitate întreprinderilor, anunță Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Suma totală, aprobată până în prezent, depășește 11 milioane de lei și va fi distribuită la peste 560 de beneficiari, transmite IPN.

AIPA a recepționat în aprilie lista cererilor acceptate, transmise de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, iar până acum au fost procesate 780 de solicitări.

Compensația acoperă 50% din diferența de preț reglementat, după majorarea tarifelor la curent. Sprijinul financiar este acordat retroactiv, pentru facturile emise începând cu 19 februarie, iar termenul de solicitare este de 30 de zile din momentul în care factura a fost primită.

Plățile sunt efectuate în cadrul Programului de compensare a diferenței de tarif la energia electrică, lansat de Guvern cu sprijinul Uniunii Europene. Potrivit autorităților, măsura are scopul de a ajuta întreprinderile să gestioneze impactul scumpirilor la energia electrică. Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei și este disponibil până la 31 decembrie curent.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
34,4
Cer senin
Umiditate:30 %
Vint:1,02 m/s
Tue
28
Wed
26
Thu
26
Fri
23
Sat
22
Arhivă Radio Chișinău