A început admiterea la USMF „Nicolae Testemițanu”. Detalii despre proces
-
27 Iulie 2020 12:57
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” începe astăzi, 27 iulie, admiterea. Anul acesta, în premieră, candidații depun online setul de acte, pe o platformă special creată pentru acest lucru. Detalii despre procesul de admitere la USMF au fost oferite de rectorul universității, Emil Ceban, în cadrul unui interviu pentru Agenția de presă IPN.
Potrivit lui Emil Ceban, specificul admiterii din acest an este legat de pandemia de COVID-19, care impune restricții pentru a nu admite supraaglomerări la universitate. Colectivul universității au lucrat timp de două luni și a creat o platformă electronică pentru depunerea actelor. Procesul durează din 27 iulie și până pe 4 august.
Rezultatele intermediare ale concursului vor fi anunțate în data de 7 august. Depunerea documentelor în original va avea loc în perioada 8-18 august, iar rezultatele finale vor fi anunțate în data de 20 august.
Setul de acte cuprinde diploma de studii, cererea de înscriere la concurs, patru fotografii 3x4, diplome de la concursurile școlare și mențiuni.
Emil Ceban susține că s-au oferit zece zile pentru depunerea actelor în original pentru a asigura păstrarea distanței sociale și a limita contactele. Comisia de admitere a fost echipată corespunzător, cu măști, mănuși și dezinfectante.
Admiterea la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” se face în baza concursului mediei diplomei de BAC și mediei anilor de studii, după formula anunțată de Comisa de admitere, conform numărului de locuri de care dispune universitatea.
Anul acesta, conform hotărârii de Guvern, Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” i s-au oferit 440 de locuri la buget, ceea ce e cu 50 de locuri mai mult decât anul trecut. Vor mai fi 380-400 de locuri cu finanțare în bază de contract.
Actualmente la universitate învață 5800 de studenți și 1300 de medici-rezidenți, cetățeni ai Republicii Moldova și din alte 33 de țări ale lumii.