A fost semnat contractul de achiziții al unui nou sistem de supraveghere a spațiului aerian pentru Armata Națională

  • 05 Aprilie 11:13
 A fost semnat contractul de achiziții al unui nou sistem de supraveghere a spațiului aerian pentru Armata Națională

Ministerul Apărării a semnat pe 5 aprilie 2024 contractul privind achiziționarea unui nou radar, care va îmbunătăți monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova. Achiziția se realizează cu suportul financiar al Uniunii Europene, prin intermediul programului Instrumentul European pentru Pace (EPF).

În acest sens, Directorul general al Agenției implementatoare din Estonia, Magnus-Valdemar Saar și locțiitorul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, general de brigadă Sergiu Cirimpei, au semnat Contractul cu privire la achiziția radarului care urmează să fie livrat Armatei Naționale.

Pe această cale, ministrul apărării, Anatolie Nosatîi și-a exprimat gratitudinea partenerilor UE care contribuie, prin asistență constantă, la realizarea obiectivelor naționale de consolidare a capacităților de apărare, menționând că astfel de proiecte vor continua, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova.

Totodată, secretarul de stat, Sergiu Plop a avut, la sediul instituției, o întrevedere cu echipa Agenției implementatoare din Estonia (ECDI) responsabilă de procedura de achiziție și implementare a proiectului. Oficialii au discutat despre asistența oferită de Uniunea Europeană prin intermediul EPF pe diferite domenii, cum ar fi: mobilitate, logistică, comunicații, dar și supravegherea spațiului aerian.

De menționat că echipa de experți internaționali s-a aflat în Republica Moldova în perioada 2-4 aprilie. Aceștia au avut întrevederi cu specialiști din cadrul Ministerului Apărării și Marelui Stat Major  pentru a definitiva subiectele ce țin de proiectele de achiziții de echipament și tehnică în cadrul EPF pentru modernizarea Armatei Naționale.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
11,07
Cer senin
Umiditate:61 %
Vint:1,54 m/s
Wed
15
Thu
17
Fri
16
Sat
16
Sun
17
Arhivă Radio Chișinău