A fost reținut un fost președinte al raionului Anenii Noi. Acesta ar fi trucat licitații în beneficiul unor agenți economici

  • 03 Noiembrie 2022 12:02
A fost reținut un fost președinte al raionului Anenii Noi. Acesta ar fi trucat licitații în beneficiul unor agenți economici

Un fost președinte al raionului Anenii Noi a fost reținut, în această dimineață, de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi organizat trucarea unor licitații în interes propriu.

Potrivit materialelor cauzei, în perioada 2018-2019, președintele raionului, exercitând influență asupra unor subalterni,  ar fi inițiat licitații publice pentru construcții și reparații în unele instituții publice. Urmărind un scop personal și aflându-se în conflict de interese, fostul președinte al raionului Anenii Noi ar fi favorizat un șir de companii și agenți economici, ale căror beneficiar efectiv este, fără să asigure concurența tratamentul egal și nediscriminatoriu al celorlalți participanți la licitații. 

Astăzi, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliile și sediile persoanelor implicate. În urma acestora, fostul președinte al raionului Anenii Noi a fost reținut pentru 72 de ore. 

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală, se arată în comunicat.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:2,57 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău