A fost publicată prima Cartă Etică a Rețelelor Sociale
-
04 Aprilie 2018 19:22
Prima Cartă Etică a Rețelelor Sociale a fost publicată în ultimul număr al celei mai prestigioase reviste în Științele Comunicării din Franța, Revue Francaise des Sciences de l’Information et de la Communication, de către un autor român: Horea Mihai Bădău, Lect. univ. dr. la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Profesor-cercetător la Universitatea Sophia-Antipolis, din Nisa, Membru al Laboratorului de cercetare SIC.Lab Méditerrannée.
Carta Etică a Rețelelor Sociale enunță 12 principii și soluții etice, care vizează subiecte intens dezbătute precum hate-speech-ul, clickbait-ul sau fenomenul fake news. Conținutul acestei Carte Etice a Rețelelor Sociale se adresează tututor persoanelor care au un cont activ de Social Media, de la profesioniști în domeniul comunicării, până la jurnaliști, influențatori sau simpli utilizatori, scrie Rador.
„Carta Etică Social Media oferă soluții unei problematici etice vaste din online: înlocuirea realității prin ficțiune, cu rezultat știrile false, a căror apariție am anticipat-o încă din 2014, în urma unei cercetări publicate în primul Manual de Jurnalism Online (editura Tritonic, 2015), furtul proprietății intelectuale, manipularea reputației pe Google, discursul urii (reglementat printr-o decizie a CEDO din 2015 necunoscută, din păcate, în România) etc. Carta Etică Social Media este un demers de responsabilizare, de prevenire a reglementării prin autoreglementare. Pentru că internetul trebuie să rămână al utilizatorilor. Carta Etică Social Media va schimba în bine comunicarea online dacă fiecare o va pune în practică pe contul său. Este un gest mic care poate crea o mare comunitate, al cărei comportament va seta standarde etice care deschid calea spre internetul normal, firesc, în care să stăm de vorbă, să ne informăm, să glumim, să ne criticăm, să ne enervăm, dar să ne spunem la revedere sau pe curând, în loc de block sau log out.”– Lect. Univ. Dr. Horea Mihai Bădău.
Cele 12 principii etice:
Adevăr, în loc de ficțiune
1. Site-urile și blogurile (posesorii de conturi în rețelele sociale) nu ar trebui să folosească titluri false sau înșelătoare, nici pentru scopuri de marketing (atunci când încearcă să atragă publicul din rețelele sociale), nici pentru prefațarea articolelor de pe platformele–sursă (site-uri). Titlul ar trebui să reflecte informația din textul pe care îl prefațează, iar articolul să respecte întotdeauna principiul prezentării adevărului.
Rațional, nu emoțional
2. Jurnaliștii online și bloggerii (posesorii de conturi în rețelele sociale) ar trebui să urmeze interesul public, nu interesul publicului. Atunci când aleg subiectele și modul de redactare, criteriile raționale ar trebui preferate celor emoționale.
3. Vor fi evitate, în titluri, cuvintele care incită emoții gratuite, de exemplu:
„Senzațional, Urgent, Pericol, Sex.” [..]
Discursul urii
4. Comentariile care incită la ură și la violență trebuie să fie șterse, conform Deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului, din data de 16 iunie 2015, ca urmare a faptului că proprietarii site-urilor și ai blogurilor (posesorii de conturi în rețelele sociale) răspund solidar cu cititorii care postează comentarii.
Manipularea reputației online pe Google
5. Este interzisă manipularea Google cu ajutorul diverselor tehnici de marketing, cea mai cunoscută, Google Bomb, fiind inclusă. Orice astfel de activitate va fi raportată la Google.
Copyright
6. Este interzisă copierea integrală a unui articol, fără permisiunea scrisă a sursei. Articolele pot fi copiate în limita a 500 de caractere, cu spații, cu link la sursă.
7. Este interzisă publicarea fotografiilor sau a video-urilor, fără acordul sursei. Fotografiile nu pot fi copiate și publicate fără acordul autorului, chiar dacă au fost publicate de respectivul autor în rețelele sociale (Facebook, Twitter etc). Este interzisă publicarea fotografiilor de profil de pe Facebook fără acordul proprietarilor. Fotografiile publicate în rețea sunt destinate strict cititorilor din rețeaua respectivă, nu celor de pe alte site-uri.
8. Traducerile vor fi semnalate ca atare, cu menționarea sursei. Traducerile vor respecta dreptul la proprietate intelectuală al autorului.
Transparența
9. Articolele publicitare, cele care conțin plasare de produse, trebuie fie semnalate prin litera (P), amplasată în fața titlului.
10. Cadourile sau produsele care sunt oferite bloggerilor și jurnaliștilor, din motive publicitare, trebuie să fie specificate ca atare, pentru a ajuta cititorul să facă diferența între un produs pe care jurnalistul sau bloggerul îl apreciază cu adevărat și un alt produs care este utilizat și prezentat în articol, în scopuri publicitare.
Responsabilitatea conținutului
11. Articolele nu vor folosi ca unică sursă informațiile publicate în rețelele sociale (Facebook, Twitter etc). În aceste cazuri, surse din viața reală vor fi contactate, pentru verificarea informațiilor.
Dreptul la replică
12. Jurnaliștii online și bloggerii (posesorii de conturi în rețelele sociale) trebuie să acorde Drept la Replică persoanelor vizate în articole, dacă există cereri în acest sens. Comentariul postat la finalul unui articol nu este considerat Drept la Replică.
Horea Mihai Bădău este autorul primului manual de Social Media și al primului manual de Jurnalism Online din România (Tehnici de comunicare în Social Media, Editura Polirom, 2011, Manual de Jurnalism Online, Editura Tritonic, 2015), autor al primei Teorii Social Media, conform căreia vom abandona alfabetul scris și vom comunica prin imagini în rețelele sociale (https://horeabadau.ro/2017/05/12/teorie-social-media/ – 2010), validată la cel de-al XIV-lea Congres Științific al Societății Franceze în Științele Informației și ale Comunicării și publicată de SFSIC la Editura l’Harmattan, Paris, iulie 2015. Titular al cursurilor de Social Media și de Jurnalism Online, la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, al cursurilor de Comunicare în Rețelele Sociale, la Universitatea Sophia-Antipolis din Nisa, Facultatea de Litere, Departamentul Informație-Comunicare, Master 2 EMIC, Master 2 DISTIC, L3 si L1, Profesor-invitat Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Master 1 clasa A+ Produits et Services Multimedia. Formator acreditat ANC (Autoritatea Națională pentru Calificări).
Alte Teorii Social Media validate, aici: https://horeabadau.ro/2017/05/24/teorii-social-media/