A fost publicat programul de activitate al noului Guvern

  • 21 Iunie 2019 10:34
A fost publicat programul de activitate al noului Guvern

Programul de activitate al noului Guvern a fost publicat pe pagina oficială a instituției.

În document se menționează că Guvernul va relua calea de integrare europeană a Republicii Moldova, „subminată de guvernarea oligarhică”, și va lucra pentru implementarea reală a Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, ultimul stând și la baza reformelor implementate, transmite IPN.

„În primul rând, aceasta înseamnă să implementăm cadrul de politici necesar pentru a scoate țara din captivitatea oligarhică, să restabilim democrația și să luptăm cu corupția și corupții. În același timp, Guvernul s-a angajat să identifice soluțiile necesare pentru a susține inițiativele sociale pentru indexarea pensiilor și instituirea capitalului matern, angajament reflectat în acest Program de activitate”.

Printre prioritățile anunțate de executiv sunt eliberarea statului din captivitate și consolidarea independenței instituțiilor, în special în domeniul justiției. Acest lucru se intenționează a fi realizat prin asigurarea unei democrații elective, prin mass-medie liberă, colaborare cu societatea civilă, justiție independentă, dar și prin dialog pentru reîntregirea statului.

Guvernul își propune, în acest an, să scoată țara din izolare și să relanseze urgent economia, prin îmbunătățirea relațiilor cu partenerii externi, restabilind asistența externă și administrarea judicioasă a finanțelor publice, dar și demonopolizând ramurile economiei. Executivul va crea condiții pentru asigurarea reală a bunăstării și pentru creșterea calității vieții, prin luarea de măsuri urgente anti-sărăcie, prin asigurarea  unor servicii de sănătate, de educație și sociale la standardele cuvenite, se mai spune în document.

Cu votul deputaților Blocului ACUM și PSRM din 8 iunie, Parlamentul a acordat vot de încredere Guvernului condus de Maia Sandu. În luarea sa de cuvânt, susținută înainte de vot, Maia Sandu a prezentat trei priorități ale Guvernului pe care îl va conduce. Liderul PAS a precizat ca priorități: „scoaterea Republicii Moldova din captivitate, scoaterea țării din izolare internațională și crearea condițiilor pentru asigurarea reală a bunăstării cetățenilor”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:26 %
Vint:12,86 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău