A fost prelungit contractual de furnizare a gazului. Cât va costa
-
31 Decembrie 2015 10:05
Prelungirea până la 31 decembrie 2016 a contractului de furnizare a gazelor naturale dintre SA „Moldovagaz” și SAP „Gazprom” a fost semnată pe 30 decembrie.
În acest scop, operatorii economici au încheiat Acordurile adiționale la Contractul privind condițiile de furnizare a gazelor naturale în Republica Moldova în perioada anilor 2007-2011 și la Contractul privind condițiile de tranzitare a gazelor naturale prin teritoriul Republicii Moldova din 2011, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.
Formula de stabilire a prețurilor la gazele naturale pentru consumatorii din Republica Moldova, în 2016, rămâne aceeași. Aceasta este bazată pe valoarea medie aritmetică a prețului de vânzare a gazelor naturale de către SAP „Gazprom” în țările europene și cotațiile prețurilor la produsele petroliere. Celelalte condiții contractuale de furnizare și de tranzitare a gazelor naturale, de asemenea, rămân neschimbate.
În prezent consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 30 m3 (inclusiv) la un apartament (casă) achită câte 6.556 lei/1.000 m3. Iar cei care consumă peste 30 m3 – 6.830 lei/1.000 m3.

