A fost netezit drumul spre dictatură (Ziarul Național)
-
04 Iunie 2014 21:10
REVISTA PRESEI DIN 4 IUNIE
În Ziarul Național, editorialistul Petru Bogatu revine la decizia Curții Constituționale de anul trecut, când magistrații i-au interzis lui Filat să dețină funcția de prim-ministru. Autorul atenționează că dacă viitoarea guvernare va fi antieuropeană, aceasta are deja un instrument beton pentru a-i scoate din jocul politic și pe Leancă, și pe Lupu, și pe Ghimpu, și pe Lazăr, și pe Corman, și pe Plahotniuc. Dar și pe oricare altul. A fost netezit drumul spre dictatură, subliniază comentatorul. Mai mult, autorul crede că s-ar putea da peste cap până și asocierea cu Uniunea Europeană, dacă nouă majoritate parlamentară sau un viitor complet de judecată al Curții Constituționale, ar anula toate tratatele semnate sub pretextul că cei mai mulți dintre miniștri au făcut parte din garnitura lui Filat.
Deputații de la Chișinău susțin proiectul de securitate propus de SUA, titrează Timpul.Barack Obama, a propus, la Varșovia, un miliard de dolari pentru un plan de securitate în Europa de Est. Inițiativa trebuie să servească și dezvoltării capacităților țărilor care nu sunt membre NATO, cum ar fi Republica Moldova, Ucraina și Georgia. Parlamentarii consideră că un astfel de proiect ar fi binevenit pentru țară, care are nevoie de o consolidare a securității.
NATO ar putea deschide un birou la Chișinău, scrie Adevărul. Ideal ar fi ca NATO să deschidă un birou permanent, la fel ca și Uniunea Europeană, unde mai mulți specialiști să coordoneze programele care sunt în desfășurare, în mai multe domenii, a declarat Ambasadorul Republicii Moldova la Organizația Atlanticului de Nord (NATO), Mihai Gribincea, înainte de ședința Consiliului Nord Atlantic al miniștrilor Apărării.
Adevărul relevă că numărul copiilor rămași fără îngrijire părintească sau tutelați de rude, în lipsa părinților plecați la muncă peste hotare, se ridică la zeci de mii. Ei s-au constituit deja într-un grup vulnerabil, care testează capacitatea statului de a le asigura protecția adecvată. Adolescenții rămași fără îngrijire părintească deseori sunt privați de anumite drepturi, deoarece vârsta de la care adolescenții au dreptul să ia decizii este de 18 ani. Astfel, bunăoară, acești copii nu-și pot perfecta actele de identitate sau nu pot face un test medical. Deveniți vulnerabili, tinerii din această categorie riscă să ajungă în mrejele rețelelor criminale, să fie abuzați, traficați sau exploatați prin muncă.
Adevărul informează că vinurile moldovenești au câștigat 37 de medalii la Concursul Internațional de Vinuri București 2014, dintre care nouă de aur și 28 de argint.