A fost lansată prima platformă online din Republica Moldova pentru raportarea încălcărilor la locul de muncă

  • 20 Martie 20:05
A fost lansată prima platformă online din Republica Moldova pentru raportarea încălcărilor la locul de muncă

Orice persoană care lucrează pe teritoriul Republicii Moldova are posibilitatea să semnaleze gratuit încălcările cu care se confruntă în câmpul muncii, prin intermediul platformei lucrezlegal.md, care a fost lansată astăzi, 20 martie, la Chișinău, anunță Inspectoratul de Stat al Muncii.

Toate persoanele care lucrează fără un contract de muncă și se ciocnesc de refuzul angajatorului de a le oferi un acord individual în acest sens au dreptul de a depune o petiție la Inspectoratul de Stat al Muncii. Sesizările pot fi făcute de orice persoană care locuiește și muncește pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv cetățenii străini și apatrizii.

În plus, dacă o persoană nu este direct vizată, dar cunoaște despre o situație de muncă ilegală în care se află altcineva, poate depune o petiție pentru a solicita Inspectoratului de Stat al Muncii să efectueze verificări.

Petiția trebuie să includă informații despre persoana în cauză (nume, prenume, adresă), datele angajatorului și o descriere detaliată a situației de muncă: perioada de angajare, motivele pentru care nu există un contract de muncă, dacă au fost semnate acte oficiale, precum și detalii despre modalitatea de remunerare.

Persoanele care depun o petiție beneficiază de confidențialitate garantată de lege pe toată durata procesului. Mai mult, detaliile personale ale petiționarului și conținutul petiției nu sunt dezvăluite în timpul verificărilor efectuate la angajatori sau în alte circumstanțe.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de stat al Muncii, petițiile nu pot fi depuse anonim. Identificarea petiționarului este necesară pentru a asigura autenticitatea sesizării, precum și pentru a permite o investigare eficientă și un răspuns adecvat.

Potrivit sursei citate, unu din patru angajați muncește ilegal, fără contract de muncă și fără un salariu oficial, primind, în schimb, bani „în plic”.

Această practică pune în pericol securitatea economică și socială a angajaților, iar lipsa protecției sociale și a asigurării medicale supune persoanele vulnerabile unor riscuri mari”, se arată într-un comunicat emis de ISM.

De la începutul anului 2024, Inspectoratul de Stat al Muncii a efectuat controale la 2 299 de companii și, în consecință, la 741 de entități au fost depistate persoane care lucrau fără un contract de muncă legal.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
15,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:5,14 m/s
Sat
11
Sun
11
Mon
11
Tue
10
Wed
8
Arhivă Radio Chișinău