A fost lansat Concursul național de dramaturgie, ediția 2022
-
16 Martie 2022 18:55
Uniunea Teatrală din Moldova a lansat zilele acestea cea de-a XVII-a ediție a Concursului național de dramaturgie, care se va desfășura până la 30 august 2022, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, Alexandru Grecu, președintele UNITEM, a menționat că scopul competiției este de a dezvolta procesul teatral din Republica Moldova, de a descoperi noi piese dramatice ale autorilor autohtoni, precum și de a promova dramaturgia contemporană.
Potrivit acestuia, la concurs pot participa dramaturgi consacrați și debutanți, cu opere dramatice care nu au fost publicate ori montate și nu au luat parte la edițiile precedente ale concursurilor naționale de dramaturgie.
Lucrările pentru concurs urmează a fi prezentate în trei exemplare, cu un motto pe foaia de titlu, care nu trebuie să conțină numele dramaturgului. Ele vor fi însoțite de un plic sigilat, unde pe exterior va fi indicat tot acest motto, iar în interior va fi numele, adresa, telefonul participantului. Dacă piesele vor fi prezentate prin poștă se vor expedia la adresa: Chișinău, str. A. Pușkin, 24, etajul 3, biroul 45, Uniunea Teatrală din Moldova „Pentru Concursul de Dramaturgie Națională”.
Până la 5 septembrie, juriul va desemna piesa câștigătoare. Aceasta va fi editată în colecția UNITEM, cu susținerea financiară completă a Uniunii, va fi premiată în cadrul Galei UNITEM 2022 și propusă spre montare pe scenele teatrelor din Republica Moldova.
Prima ediție a Concursului național de dramaturgie s-a desfășurat în 2009. În 2021 concursul a fost câștigat de dramaturgul Ana-Sorina Corneanu din România cu piesa „Recviem pentru nostalgie (sau Fetița Peter Pan)”.