A fost inaugurată Conferința științifică internațională „Latinitate, Romanitate, Rumânitate”

  • 06 Noiembrie 2020 11:47
A fost inaugurată Conferința științifică internațională „Latinitate, Romanitate, Rumânitate”

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov a participat astăzi, 6 noiembrie, la deschiderea lucrărilor conferinței științifice internaționale „Latinitate, Romanitate, Rumânitate”. Evenimentul, care se va desfășura în perioada 6-7 noiembrie își propune crearea unui cadru de discuții între specialiștii din domeniului istoriei și al culturii din România și Republica Moldova în scopul evidențierii moștenirii istorice a spațiului românesc în contextul general european.

Ministrul Igor Șarov a apreciat efortul depus de organizatori pentru desfășurarea conferinței internaționale în condițiile determinate de pandemia virusului COVID-19. „Continuitatea acestui proiect ne demonstrează faptul că în contexte academice se creează coeziunea pentru cultivarea adevăratelor noastre valori identitare.”, a subliniat oficialul.

 La conferință participă specialiști și personalități din Republica Moldova și România, dar și studenți de la instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova. Conferința este structurată în mai multe sesiuni în cadrul cărora vor fi abordate subiecte precum: politica românității și românitatea spiritualității în antichitate și evul mediu; romanitate, românitate și modernitate în sec. XVI-XIX; rezistența românității contemporane; patrimoniul și memoria istorică; latinitatea și românitatea diasporelor și comunităților etc. 

Comunicările participanților vor fi completate de abordări integrate și studii de caz și vor fi publicate într-un volum dedicate conferinței.

Conferința științifică internațională „Latinitate, Romanitate, Rumânitate” aflată la cea de-a IV-a ediție este organizată de Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova; Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe politice și Științele Comunicării a Universității din Oradea și Departamentul de Studii Lingvistice și Literare Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” Chișinău – Oradea a Universității din Padova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:1,66 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău