A fost descoperit încă un misterios monolit metalic

  • 03 Decembrie 2020 22:00
A fost descoperit încă un misterios monolit metalic

Un grup de excursioniști a descoperit un monolit metalic pe un traseu montan pe coasta centrală a Californiei, în SUA, la două săptămâni după ce o structură similară a fost descoperită tot în SUA în deșertul Utah și încă una cu descrieri asemănătoare în România, a anunțat joi postul local american KKFX, afiliat televiziunii Fox, relatează agenția EFE, potrivit Agerpres.

Structura de oțel inoxidabil, având doi metri și jumătate înălțime, potrivit imaginilor transmise de acest post, a fost găsită în vârful rutei de drumeții montane Pine Mountain Loop, în localitatea californiană Atascadero.

Unul dintre excursioniști, Dennis Swanson, a declarat că este ''foarte sigur'' că monolitul nu se afla acolo în ziua precedentă.

Apariția acestui monolit survine după ce la jumătatea lunii noiembrie un altul foarte asemănător a fost observat din elicopter într-o zonă deșertică izolată din Utah. Apoi monolitul a dispărut, ceea ce a dat naștere la speculații din domeniul science-fiction, infirmate mai târziu după ce s-a aflat că structura a fost demontată de patru bărbați care au dus-o spre o destinație necunoscută.

Un alt monolit triunghiular a fost găsit recent în România pe dealul Bâtca Doamnei din județul Neamț, însă a dispărut ulterior, fără să se știe cine l-a luat, scrie agenția EFE. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
16,63
Cer senin
Umiditate:76 %
Vint:3,09 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău