A fost anunțat motivul atacurilor rechinilor în Marea Roșie

  • 13 Iulie 2022 09:27
A fost anunțat motivul atacurilor rechinilor în Marea Roșie

Sezonul de reproducere stă la baza recentelor atacuri ale rechinilor în Marea Roșie, în urma cărora și-au pierdut viața două turiste - o româncă și o austriacă - în stațiunea Sahl Hashish, din Egipt, în condițiile în care rechinii se aflau în căutare de hrană și înotau în ape puțin adânci, a concluzionat o comisie de anchetă egipteană, informează marți EFE.

Potrivit unui raport de opt pagini difuzat de comisia de specialiști de la protectoratul Mării Roșii și de la Asociația de Conservare și Protecție a Mediului din Hurghada, ''un singur exemplar de rechin tigru'' s-a aflat în spatele celor două atacuri fatale din 1 iulie, ''date fiind urmele de mușcătură de pe corpurile victimelor, care făceau snorkeling'', a informat cotidianul oficial egiptean Al Ahram.

Comisia a atribuit atacurile ''prezenței rechinului în ape puțin adânci, dat fiind că este sezonul de reproducere și de depunere a ouălor, care începe de la jumătatea lunii aprilie și se încheie la sfârșitul lunii iulie'' și a adăugat că ''motivul din spatele atacului a fost cel mai probabil hrana''.

Potrivit textului redactat de experți egipteni, turista din România a fost atacată prima, în stațiunea Sahl Hashish, din Hurghada, cu toate că întâia victimă descoperită a fost turista austriacă.

Ulterior, guvernatorul Mării Roșii, Amr Hanafy, a interzis toate activitățile nautice în perimetrul atacurilor, fără a preciza când anume vor putea fi reluate acestea.

În raportul său, comisia a enumerat o serie de motive pentru atacurile rechinilor în Marea Roșie: pescuitul excesiv în Marea Roșie, folosirea excesivă a locurilor pentru scufundări și snorkeling, oameni care dau de mâncare peștilor, animale care caută noi locuri pentru a se hrăni, ajungând în zonele de țărm și în locuri cu apă puțin adâncă.

Comisia a prezentat și o listă de recomandări care ar urma să fie puse în aplicare pe termen scurt și lung.

Pe termen scurt, comitetul a recomandat monitorizarea zonei unde au avut loc atacurile, stoparea imediată a pescuitului recreativ și desfășurarea activităților de snorkeling doar sub supravegherea unor ghizi atestați.

Pe termen lung, comisia a recomandat introducerea unui program exhaustiv de gestionare a zonelor de scufundări și snorkeling pentru a-i proteja pe scufundători și viața marină.

Comisia a mai recomandat reglementarea pescuitului în Marea Roșie, între care suspendarea pescuitului comercial și recreativ de la jumătatea lunii aprilie și până la sfârșitul lunii iulie.

În ultimii ani, atacurile rechinilor au fost relativ rare în regiunea de coastă a Mării Roșii, scrie Al Ahram.

În 2020, un băiat din Ucraina și-a pierdut o mână, iar un ghid egiptean a rămas fără un picior în urma unui atac de acest tip.

În 2018, un rechin a ucis un turist ceh în apropierea unei plaje de la Marea Roșie.

Un turist german și-a pierdut viața în 2015, într-un atac similar.

În 2010, mai multe atacuri ale rechinilor s-au soldat cu moartea unui turist european și cu mutilarea altor câțiva în largul stațiunii Sharm El-Sheikh din Peninsula Sinai.

Zona în care s-a produs atacul este un loc predilect pentru scafandrii din întreaga lume datorită apelor sale calde și transparente, pline de viață acvatică.

Turismul joacă un rol major în economia Egiptului, iar Marea Roșie este un punct de atracție pentru mii de turiști, în marea lor majoritate provenind din Rusia și din țări est-europene, notează Agerpres.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Cum depui corect o reclamație către un vânzător sau prestator atunci când ți-au fost încălcate drepturile de consumator

Cum depui corect o reclamație către un vânzător sau prestator atunci când ți-au fost încălcate drepturile de consumator

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Arhivă Radio Chișinău