A fost ales președintele Camerei de Comerț și Industrie

  • 28 Iulie 2016 16:33
A fost ales președintele Camerei de Comerț și Industrie

Vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI), Sergiu Harea, a fost promovat în funcția de președinte al instituției.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței extraordinare a Congresului Camerei de Comerț și Industrie, transmite IPN.

Sergiu Harea are studii superioare în domeniul economiei, finanțelor și contabilității. Anterior a activat în cadrul mai multor instituții publice. Din anul 1999 s-a angajat la CCI, în calitate de consultant, ulterior evoluând pe scara ierarhică până la funcția de vicepreședinte.

Noul președinte al CCI a menționat că una dintre primele acțiunile pe care le va întreprinde la început de mandat va fi consolidarea capacității Camerei. „Este important ca CCI să aibă o poziție proactivă în relațiile cu autoritățile publice centrale, administrația publică locală și partenerii străini, susținând întreprinzătorii autohtoni și intensificând în continuare parteneriatul public-privat. Consider că odată cu apariția noilor cerințe și necesități din partea agenților economici, este strict necesară diversificarea și lansarea în cadrul CCI a noilor servicii de suport pentru business”, a afirmat Sergiu Harea.

Până acum, interimatul acestei funcții a fost deținut de către vicepreședintele Tudor Olaru, după ce Valeriu Lazăr a demisionat de la conducerea instituției camerale, la sfârșitul lunii martie curent.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
3,29
Cer fragmentat
Umiditate:82 %
Vint:9,26 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău