A 75-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 17-28 mai 2022
-
20 Iulie 2021 13:51
Cea de-a 75-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes se va desfășura în perioada 17-28 mai 2022, conform unei informații publicate marți pe contul de Twitter al evenimentului, cel mai important din lume dedicat cinematografiei, a cărui ediție din 2021 s-a încheiat recent, relatează AFP citat de AGERPRES.
Festivalul de Film de la Cannes din 2021, prima ediție de la începutul pandemiei de COVID-19, a decernat sâmbătă trofeul Palme d'Or unei cineaste franceze, Julia Ducournau, în vârstă de 37 de ani, realizatoarea peliculei ''Titane''.
Ducournau a devenit astfel a doua femeie din istoria festivalului care primește prestigioasa distincție, la 28 de ani după neozeelandeza Jane Campion, pentru ''The Piano Lesson''.
Juriul ediției din acest an a fost prezidat de regizorul american Spike Lee.