Pe 23 februarie 1932, la ora douăsprezece noaptea, în dreptul localității Olănești, de pe țărmul sovietic al Nistrului unde era o pădure, se aude o canonadă de mitraliere și zgomote de grenadă. Bombardamentul durează circa 20 minute, după care se oprește de tot.

Nu după mult timp pe malul românesc apare un grup de douăzeci de refugiați oameni îngroziți, supraviețuitorii masacrului, cu privirile dezorientate, 8 dintre ei fiind răniți de gloanțe.

Tremurând de spaimă, supraviețuitorii masacrului au povestit că au fost mai bine de șaizeci de români care au pornit spre malul Nistrului prin pădurea Olănești, dar au fost surprinși de grănicerii sovietici și agenții GPU care au deschis focul către grup fără.

Mai bine de patruzeci de români transnistreni din grupul lor au murit.

Nimeni nu era înarmat, dar la ieșirea din pădurea de lângă Purcari, cerul s-a luminat de rachetele sovietice și s-a dezlănțuit măcelul. Prinși în focul mitralierelor care secerau vieți omenești, supraviețuitorii au luat-o la fugă, urmăriți de o unitate GPU care trăgea continuu după ei, fără să le pese de țipetele victimelor, printre care erau femei și copii.