90% de apă îmbuteliată conține microparticule de plastic / Studiu

  • 22 Iulie 2022 15:59
90% de apă îmbuteliată conține microparticule de plastic / Studiu

„Noi bem plastic!” este avertizarea Agir pour l’Environnement, una dinte asociațiile importante de protecție a consumatorului și mediului din Franța. Aceasta a analizat într-un laborator specializat probele de apă îmbuteliată, prelevate de la mai multe mărci renumite. Studiul a arătat că 90% dintre acestea conțineau microparticule de plastic, ingerarea cărora poate provoca boli, iar pe termen lung chiar și decesul.

Potrivit studiului, un consumator de apă îmbuteliată înghite în medie 5g. de plastic pe săptămână, echivalentul unui card de credit. În anul 2019, Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut că prezența microparticulelor de plastic în apa îmbuteliată este mult mai mare decât cea prezentă în alte surse de apă, precum apa din râu sau mare. În anul 2018, un alt studiu, emis de Universitatea de Stat din New York, a arătat că 93% din apa îmbuteliată testată conținea în medie 10,4 microparticule la litru, de două ori mai mult decât prezența acestora în apa de robinet.

Oamenii de știință explică proveniența acestor microparticule de plastic în apa filtrată și îmbuteliată prin expunerea prelungită a sticlelor la lumină, căldură, contactul cu plasticul ce transformă apa într-un lichid mai puțin benefic pentru corpul uman. Apa păstrată într-un recipient din plastic ar trebui consumată nu mai târziu de 72 de ore de la îmbuteliere, mai spun specialiștii.

Studiul atenționează că ingerarea acestor microparticule pot provoca diferite forme de cancer. În urma unui experiment efectuat pe șoareci, rezultatele au arătat că există riscul dereglării metabolismului, la fel ca și funcțiile cerebrale, prin distrugerea celulelor microgliale, care compun 5% din celule sistemului nervos central.

Potrivit publicației ”Orb Media”, care o citează pe Anca Păduraru, purtătoare de cuvânt a Comisiei europene de securitate alimentară, chiar dacă cantitatea de microparticulele din plastic nu este direct reglementată pe eticheta buteliilor „legislația indică clar că nu pot avea loc contaminări cu aceste microparticule”. Un studiu precedent publicat de Orb Media, a arătat că aceste microparticule sunt prezente și în apa de robinet, dar cantitatea lor este de două ori mai mică.

Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), 2,1 miliarde de persoane din lume nu au accesul la apă potabilă de calitate, iar 361 de mii de copii mor anual din cauza afecțiunilor digestive, cauzate de apa de proastă calitate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău