90 de ani de la sfințirea Crucii de pe Caraiman
-
14 Septembrie 2018 18:12
La Bușteni, au loc, astăzi, mai multe evenimente, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la sfințirea Crucii de pe Caraiman, dedicată eroilor căzuți pe front, în Primul Război Mondial. Despre aceste manifestări - care fac parte din seria dedicată Anului Centenar.
Ridicată în anii 1926-1928, la inițiativa Reginei Maria, așa cum ați spus și voi, pentru cinstirea eroilor căzuți în Primul Război Mondial, Crucea de pe Caraiman este înregistrată în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai înaltă cruce din lume, amplasată pe vârf de munte, la altitudine de 2291.
Începând de astăzi, timp de trei zile, în stațiunea Bușteni vor avea loc evenimentele care marchează aniversarea acestui simbol al Carpaților.
Vorbim de expoziții documentare, de prezentări de film, de paradă militară, de simpozioane și seriile toate vor fi animate de muzică de fanfară.
Mâine dimineață, curajoșii, dar și delegația oficială, vor urca la 2291 de metri, sus, la Cruce, pentru a depune coroane de flori și pentru a participa la parada militară.
La toate aceste evenimente și-a anunțat participarea și ministrul apărării naționale, domnul Mihai Fifor, începând cu astăzi, după-amiază, cu ora 15:00.
Sursa: RRA