9 mineri au fost găsiți morți după explozia unei mine de aur din China. Alți 11 au fost salvați după 2 săptămâni în subteran

  • 25 Ianuarie 2021 16:58
9 mineri au fost găsiți morți după explozia unei mine de aur din China. Alți 11 au fost salvați după 2 săptămâni în subteran

Nouă mineri au fost găsiți morți, la două săptămâni după ce au fost blocați în subteran din cauza unei explozii la o mină de aur din provincia chineză Shandong. Ieri, 11 dintre colegii lor au fost salvați, relatează BBC, preluat de Agerpres.

Soarta unui alt miner rămâne necunoscută, a spus primarul orașului Yantai, citat de televiziunea de stat CCTV.

Minerii au rămas prinși în mina Hushan când intrarea în tunel s-a prăbușit în uma unei explozii, în 10 ianuarie.

De duminică după-amiază până acumechipele de salvare nu s-au oprit din căutări și au găsit încă nouă mineri prinși în subteran, care, din păcate, au murit cu toții", a declarat luni primarul din Yantai, Chen Fei.

Trupurile minerilor decedați au fost aduse la suprafață, a adăugat el.

Eforturile de salvare erau estimate să dureze mai multe săptămâni, dar echipele de salvatori au făcut un „mare pas înainte” duminică dimineață, când „un imens obstacol care bloca puțul a căzut brusc pe fundul acestuia”, potrivit unui reprezentant al echipelor de salvare, Du Bingjian.

Primul bărbat salvat fusese prins într-o parte diferită a minei de aur, departe de colegii săi. Imaginile publicate de televiziunea chineză au arătat cum bărbatul a fost scos din subteran. I-au fost acoperiți ochii, pentru a-l proteja de lumina zilei, și a fost dus imediat la spital pentru tratament, starea sa fiind descrisă drept „extrem de gravă”.

La aproximativ o oră după salvare, au fost scoși încă 10 mineri dintr-o altă secțiune a minei. Unul dintre ei suferise și răni.

Autoritățile chineze nu au furnizat detalii despre locul în care au fost găsit astăzi cei 9 mineri morți.

Cum au supraviețuit minerii 2 săptămâni în subteran

Minerii lucrau la 600 de metri sub pământ când s-a produs explozia, ale cărei cauze nu sunt cunoscute încă, blocând intrarea în mină.

Timp de o săptămână, nu a existat niciun semn de viață. Apoi, pe 17 ianuarie, salvatorii au simțit o presiune pe una dintre frânghiile pe care le coborau în puțuri mai mici care duceau în subteran.

Minerii care au supraviețuit – 11 prinși în același loc și un altul la distanță de ei, au trimis un bilet cu ajutorul frânghiei, anunțând care este starea lor.

Unul dintre cei 11, care intrase în comă după ce a suferit o rană la cap în urma exploziei, a fost confirmat mort joi.

A fost stabilită o linie de comunicație, iar alimentele și medicamentele au fost coborâte în subteran către mineri, ajutându-i astfel să supraviețuiască până când echipele de salvare au ajuns la ei.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:0,51 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău