85 km din drumul național M3 Chișinău-Giurgiulești vor fi reabilitați

  • 08 August 2018 16:50
85 km din drumul național M3 Chișinău-Giurgiulești vor fi reabilitați

Contractul pentru reabilitarea a 85 km din drumul național M3 Chișinău-Giurgiulești a fost semnat de către Administrația de Stat a Drumurilor și compania ucraineană LLC Automagistral-Pivden. Contractul prevede reabilitarea a două tronsoane, de la municipiul Comrat până la satul Svetlâi și de la satul Ciumai până la drumul de ocolire a satului Slobozia Mare, transmite IPN.

„Odată cu finalizarea reabilitării acestui drum, antreprenorii vor avea costuri mai mici pentru transport și termene mai mici de realizare a comenzilor. De asemenea, oamenii vor putea ajunge mai rapid la destinație, iar salvarea și serviciile speciale vor avea acces liber”, a declarat ministrul economiei și infrastructurii, Chiril Gaburici, după semnarea contractului.

Directorul companiei ucrainene, Mykola Tymofeiev, a dat asigurări că lucrările vor fi efectuate într-un termen mai mic decât este prevăzut în contract. „Suntem prima companie din Ucraina implicată în reparația drumurilor din Moldova. Odată cu semnarea contractului, ne asumăm toate angajamente pentru a executa lucrările calitativ”, a spus antreprenorul.

Costul lucrărilor este de aproape 30 de milioane de euro. Timpul planificat pentru reparații este de 36 de luni și 12 luni pentru perioada de notificare a defecțiunilor. Contractul este realizat cu suportul financiar al BERD.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău