După un an în care, imediat după instaurarea ocupației sovietice, aproximativ 100 de mii de persoane au fost trimise la muncă forțată în regiuni îndepărtate ale Siberiei, în iunie 1941 autoritățile sovietice au trecut la acțiuni mai dure de luptă împotriva așa-numiților ”dușmani ai poporului”- deportările. Proprietatea privată a fost scoasă în afara legii, și are loc organizarea colhozurilor. Ilegală a devenit și religia, în locul acestei a început promovarea ateismului militant, menit, după cum ne-a mărturisit istoricul Marius Tărâță, să distrugă orice datină, obicei religios.

Deportările, care au țintit în special populația intelectuală, au avut rolul de a distruge coloana vertebrală a poporului, ca mai apoi să-i determine pe cei rămași acasă să accepte mai ușor colectivizarea și exproprierea de bunuri, susțin istoricii.

Datele oficiale arată că aproximativ 70 de mii de români basarabeni au fost strămutați cu forța în Siberia și Kazahstanul de Nord, în cele trei valuri de deportări. Datele oficiale arată că aproximativ 25 de mii de persoane au fost deportate în noaptea de 12 spre 13 iunie, acesta fiind doar primul val de deportări din perioada sovietică. Au urmat alte doua valuri în 1949 și 1951, în urma cărora au avut de suferit alte aproape 40 de mii de persoane.