80 de școli implicate în proiectul ”Școala Mea” pot servi drept exemplu de bună guvernanță

  • 04 Decembrie 2017 14:09
80 de școli implicate în proiectul ”Școala Mea” pot servi drept exemplu de bună guvernanță

80 de școli din Republica Moldova au fost parte a proiectului ”Școala Mea”, iar câteva mii de cetățeni, elevi, părinți și profesori, au fost implicați în elaborarea bugetelor acestor instituții și definirea priorităților privind distribuirea resurselor financiare. Proiectul,  finanțat de Banca Mondială și implementat de Centrul Analitic Expert-Grup în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării împlinește patru ani de la lansare.   

În cadrul proiectului ”Școala Mea”, administrațiile instituțiilor de învățământ au implicat mai mult comunitatea la luarea deciziilor privind veniturile și cheltuielile. Bugetele școlilor au fost adoptate în urma organizării unor audieri publice, la care au participat elevii, părinții, profesorii și administrațiile locale. Directorul liceului ”Constantin Stere” din Soroca, Vasile Baș, a recunoscut că procesul de audieri publice nu a fost unul simplu, dar a fost util.

„Într-o școală mică poate este mai ușor de făcut audierile publice, dar într-o școală mare este greu, de aceea noi contăm foarte mult pe Consiliul reprezentativ al părinților. Este pilonul de bază cu care ne consultăm noi în ceea ce ține de buget. Ceea ce ține de Consiliul elevilor, este o structură foarte importantă în școală fiind că ei au niște idei câteodată năstrușnice, dar foarte utile pentru cheltuirea banilor publici”, a declarat Vasile Baș.

Odată cu implicarea comunității în luarea deciziilor privind bugetele școlilor, a crescut interesul oamenilor față de sistemul educațional, dar și transparența administrațiilor instituțiilor, a subliniat Svetlana Ciobanu, partener regional în cadrul proiectului ”Școala Mea”.

„A crescut interesul oamenilor, cetățenilor, ei participă la audierea bugetelor publice. Dacă se identifică o problemă sau altă, chiar participă și la rezolvarea lor. Implicarea comunităților vine și prin accesarea de fonduri, poate nu directe. Managementul financiar al școlilor a devenit mai deschis, mai transparent”, a declarat Svetlana Ciobanu. 

Cele 80 de școli implicate pot servit drept exemplu de bună guvernanță, transparență și deschidere pentru orice instituție publică, a remarcat Adrian Lupușor, director executiv al Centrului Analitic Expert-Grup.

„Calitatea serviciilor publice depinde în mod direct de participarea utilizatorilor, beneficiarilor acelor servicii publice în întregul proces de prestare a serviciilor. Și anume aceasta este și contribuția proiectului. Proiectul vine să faciliteze implicarea elevilor, părinților, autorităților publice locale, sectorului privat în întregul proces educațional la nivel local”, declarat Adrian Lupușor. 

În cei patru ani de implementare, proiectul a implicat mod direct aproximativ 11 mii de persoane din 27 de raioane și municipii în discuțiile despre bugetele celor 80 de școli implicate. Totodată, peste 1200 de instituții au profil pe portalul scoalamea.md, unde pot fi văzute date despre veniturile și cheltuielile școlilor, numărul de elevi, nivelul de calificare al cadrelor didactice și notele medii la examenele de absolvire.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău