80 de experți francezi au semnat un plan de a pune capăt crizei coronavirusului: „Cum ieșim din izolare pe 4 mai”
-
14 Aprilie 2020 08:43
80 de experți de la Institutul de Sănătate din Franța au semnat un „plan de a pune capăt crizei” trimis lui Emmanuel Macron. La acest plan au participat experți, economiști, cercetători, profesori, sociologi, psihologi, medici, cadre medicale care propun mai multe scenarii pentru a ieși din izolare, scrie Digi24.ro
Printre semnatari se numără Philippe Sansonetti, microbiolog, cercetător la Institut Pasteur și profesor la Collège de France, filosofa Catherine Audard, de la London School of Economics, Alain Deloche, co-fondator al Médecins du monde sau profesorul René Frydman, ginecolog și expert în probleme de etică.
Plan: Izolarea se încheie pe 4 mai
Institutul de Sănătate recomandă „un timing scurt și vizibilitate pentru toată lumea”, susține președintele fondator, economistul Frédéric Bizard. Au fost prezentate mai multe ipoteze, dar este preferată cea a unei ieșiri din izolare luni 4 mai. Pentru a avansa această dată, au fost studiate evoluția pandemiei și rezultatele strategiilor în străinătate.
Conform ultimelor estimări maximul pandemiei din Franța este aproape atins. „Începem să vedem odată cu scăderea numărului de internări în spital în ultimele patru zile”, notează economistul și expertul în sănătate. Și am văzut că în China este nevoie de două-trei săptămâni pentru ca numărul infecțiilor să scadă cu două treimi. În Franța acest lucru se va atinge în jurul zilei de 4 mai.
El avertizează însă: „Viața după nu va fi normală pentru nimeni, cel puțin până la găsirea unui vaccin. Reluarea activității poate fi doar treptată și condiționată”.
Iesire din izolare generalizată în anumite condiții
La începutul lunii mai, estimează Institutul de Sănătate, Franța va avea un stoc suficient de măști, gel, halate și de pacienții depistați și îngrijiți. Dar este necesară lansarea unui „Plan Marshall de producție și achiziție” a acestui arsenal, în special măști, respiratoare, teste PCR (prin prelevare de probe nazofaringiene)
„Avantajul definirii unei date cât mai apropiate a ieșirii din izolare este acela de a face presiune pentru ca totul sa fie gata”, insistă Frédéric Bizard. Planul recomandă încetarea izolarii începând cu 4 mai, pentru cei care nu mai au sau nu mai sunt purtatori de virus și să rămână în izolare doar persoanele în carantină sau în îngrijire. Prin refuzul principiului ieșirii treptate a unor grupuri de persoane sau pe regiuni, acest plan „nu va crea un sentiment de nedreptate și de respingere”, argumentează economistul.
O echipă de sănătate care să autorizeze reluarea activității
În cadrul companiilor va fi responsabilitatea angajatorilor, în contextul dialogului social, de a garanta angajaților condiții de muncă care să respecte normele de prevenire în vigoare.
„Dar, de fiecare dată când este posibilă munca la domiciliu ea va trebui continuată”, insistă economistul, care sugerează crearea unei brigăzi de sănătate responsabilă pentru acordarea autorizațiilor reluării de activitate sau soluționarea oricăror dispute. Dar toate activitățile nu se vor relua pe 4 mai: „Nu vom redeschide discotecile mâine!”, spune Frédéric Bizard, citat de Mediafax.
Înapoi la școală în septembrie
Deoarece respectarea regulilor de distanțare socială este imposibilă la școală și la liceu, raportul recomandă ca redeschiderea să nu se facă „până în septembrie”. În caz contrar, explică Frédéric Bizard, „ne-am asuma riscul ca 12 milioane de studenți să aducă virusul acasă. Dezavantajele educației la distanță nu sunt comparate cu riscul redeschiderii tuturor școlilor.
Testare masivă și rapidă
Institutul de sănătate recomandă testarea în masă a populației. „Este posibil, avem deja două milioane de teste”, spune Frédéric Bizard.
Apoi s-ar crea trei grupuri de populație.
Primul va reuni persoane imunizate cu Covid-19, în urma unui test serologic. Acest prim grup, protejat, va fi pilonul planului, chemat pentru activități necesare, de exemplu pentru organizarea îngrijirii copiilor, urmărirea pacienților acasă.
Al doilea grup va reuni oameni pozitivi la testul PCR care vor trebui să rămână izolați sau internați in spital.
În cele din urmă în grupul C vor fi toți ceilalți. La cel mai mic simptom, persoana va fi testată și, dacă este necesar, strict izolată, iar ultimele contacte vor fi căutate și testate, ca și în Coreea.
Teste generale în casele de bătrâni
În ceea ce privește unitățile pentru persoanele în vârstă, mai mult de jumătate dintre acestea fiind afectate în prezent de pandemie, Institutul de Sănătate recomandă testarea fiecărui rezident și a personalului la cea mai mică suspiciune de contaminare. Orice test pozitiv înseamnă izolare strictă.
Controale la frontieră
Nu se recomandă nicio închidere a frontierei, ci controale stricte, cu testare și carantină la cel mai mic semn.
Sursa:Digi24