80 de ani de la nașterea lui Nicolae Costin, primul primar al Chișinăului

  • 07 Aprilie 2016 19:20
80 de ani de la nașterea lui Nicolae Costin, primul primar al Chișinăului

Astăzi se împlinesc 80 de ani de la nașterea lui Nicolae Costin, primar al Chișinăului între 1990 și 1994, și unul din liderii mișcării de emancipare națională din Republica Moldova.

O slujbă de pomenire în memoria sa a avut loc la Cimitirul Central din Chișinău. Ceremonia a fost organizată de familia lui Nicolae Costin și primăria orașului Chișinău.

La mormântul primului primar al capitalei ales în mod democratic s-au adunat membri ai familiei, prieteni precum și oameni simpli care l-au cunoscut pe Nicolae Costin.

”Fie ca Nicolae cel trecut către Domnul, care prin apa botezului a venit pentru o cauză națională, la momentul când au bătut clopotele și s-au deschis ferestrele inimii, gândirii și posibilitățile noastre de a ne întoarce acasă, la grafia latină, la limba română și a spune cine ești concret”susține părintele Ioan Ciuntu, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova,  paroh de la biserica ”Sfânta Teodora de la Sihla” din Chișinău.

Acum peste ani, putem constata că ne-a reușit, într-o măsură oarecare, acel proces de renaștere națională, nu însă deplin și renașterea spirituală, a menționat  pentru Radio Chișinău, soția omului politic și primului primar democratic al Chișinăului, Iuliana Gorea-Costin.

” Îmi amintesc cu mult fior acel patos cu care generația Nicolae Costin a reușit să a înfăptui acele năzuințe care au existat în sufletele românilor basarabeni, ți care încercau a fi îngropate mult timp în înghețul comunist. Acea mare mișcare din 7 aprilie 2009, a dus parcă la o răsturnare de sistem, dar nu și de mentalitate. Ne zbatem în același păienjeniș”, este de părere soția fostului primar, Iuliana Costin.

Odată cu venirea lui Nicolae Costin la primărie, în Chișinău s-a redeschis catedrala Nașterea Domnului, redate denumiri naționale și istorice instituțiilor de învățământ și de cultură, precum și străzilor capitalei. Chișinăul a revenit la viață după 50 de ani de ocupație, după cum susține poetul Nicolae Dabija.

”A desovietizat Chișinăul. A convins consiliul orășenesc, care era unul ru, că monumentul lui Lenin trebuie scos din centrul Chișinăului. Este cel care a modificat Aleea Clasicilor, a prelungit-o cu scriitori români. Este unul din cei care a avut inițiativa ca Monumentul lui Ștefan cel Mare să fie adus la locul lui”, a declarat Nicolae Dabija.

Nicolae Costin a fost promotor al Mișcării de Renaștere Națională, coautor al Declarației de Independență și deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. S-a stins din viață la16 februarie 1995, cauza morții sale nefiind elucidată până capăt nici astăzi.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:5,66 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Arhivă Radio Chișinău