71 de ani de la primul val de deportări staliniste
-
03 Iulie 2013 13:45
Astăzi se împlinesc 71 de ani de la primul val de deportări staliniste din Basarabia și Nordul Bucovinei.
În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 mii de persoane au fost urcate în vagoane și trimise în Siberia. Oamenii își aduc aminte și astăzi cu groază despre evenimentele din acea noapte și greutățile prin care au trecut ulterior.
Aproximativ 25.000 de persoane au fost deportate în noaptea de 12-13 iunie, acesta fiind doar primul val de deportări din perioada sovietică. Potrivit istoricilor, au fost duși în cele mai îndepărtate regiuni ale fostei Uniuni Sovcietice oamenii cei mai înstăriți, dar și cei care erau percepuți ca așa-numite amenințări la adresa URSS. Deportările au fost unul din principalele elemente ale politicii sovietice de deznaționalizare, potrivit istoricului Octavian Țâcu.
Boris Vasiliev avea doar opt ani când împreună cu părinții și frații săi a fost ridicat în noaptea de 12 spre 13 iunie. Ei au fost despărțiți de tată la Tiraspol, după care nu l-au mai văzut niciodată. Ceilați membri ai familiei au fost duși în regiunea Surgut, din Siberia. Au fugit cinci ani mai târziu, după care au fost prinși, mama sa a fost arestată pentru cinci ani, iar sora mai mare trimisă înapoi.
Victimele deportărilor din 1941 vor primi alocații de câte 500 de lei de la Primăria Chișinău, însă Teodosia Cosmin, o fostă deportată, consideră că statul face mult prea puțin pentru deportați.
Amintim că după valul de deporătri din 1941 au urmat și altele, în special în 1949 și 1951, în urma cărora au avut de suferit alte aproape 40 de mii de persoane.