63 de seturi de joc vor fi donate Centrelor de Resurse pentru Educația Incluzivă
-
28 Mai 2020 11:40
CCF Moldova (Copil, Comunitate, Familie), cu suportul financiar al unui agent economic, va transmite 63 de seturi de jocuri și activități, în valoare de peste 170 de mii de lei, Centrelor de Resurse pentru Educația Incluzivă din instituțiile de învățământ din municipiu. Primele seturi vor ajunge la Centrul psiho-socio-pedagogic din strada Micle, evenimentul fiind planificat pentru 29 mai, transmite IPN.
„În special pe timp de criză, trebuie să ne gândim la viitor și educație. Când vor reveni în băncile școlilor, copiii vor avea resurse de învățare, joacă și dezvoltare din cele mai bune și naturale materiale și pentru cele mai diverse obiective setate de cadrele didactice împreună cu părinții și copiii”, a menționat președintele CCF Moldova, Liliana Rotaru, citată într-un comunicat de presă al fundației.
„Donația oferită pentru Centrele de Resurse pentru Educația Incluzivă va veni drept suport în asigurarea, în continuare, a unui proces de educație incluzivă copiilor cu cerințe educaționale speciale, cât și pentru ceilalți copii din cadrul instituțiilor de învățământ. Materialele didactice vor îmbunătăți calitatea desfășurării asistenței psiho-pedagogice”, a remarcat Svetlana Gorea, șefă a Centrului psiho-socio-pedagogic, citată în același comunicat de presă.
CCF Moldova este reprezentant oficial al Fundației Hope and Homes for Children UK.