60 de elevi șefi de promoție și olimpici din Romania și R.Moldova participă la Timișoara, la proiectul Youth Elite
-
03 Septembrie 2018 10:03
60 de elevi șefi de promoție și olimpici din Romania și Republica Moldova participă, începând de astăzi, la Timișoara, la o școală de elită. Acești tineri vor sa fie implicați în programe sociale și de orietare în carieră pentru a afla ce traseu profesional li s-ar potrivi.
Youth Elite este un proiect adresat elevilor de liceu din clasele terminale, cu rezultate excepționale la învățătură și olimpiade școlare care nu știu încă ce carieră li se potrivește. La acesta participă 60 de astfel de tineri din România și Republica Moldova, care vor avea ocazia de a vizita companii importante din Timișoara, de a se întâlni cu specialiști din domeniile business, artă sau medicină, de a se implica în societate. La finalul acestei călătorii, tinerii vor realiza un proiect pentru comunitate și vor putea participa la o licitație unde își vor promova ideea.
Tabăra gratuită este organizată de Universitatea de Vest, care încearcă, astfel, să atragă cât mai mulți studenți valoroși la Timișoara. De altfel, astăzi se dă startul admiterii de toamnă la facultățile timișorene, iar UVT mai are disponibile peste 200 de locuri bugetate.
Sursa: Rador