6 unități de descarcerare pentru sistemul de urgență al Republicii Moldova

  • 06 Noiembrie 2012 10:18
6 unități de descarcerare pentru sistemul de urgență al Republicii Moldova

Ministerul Sănătății din Republica Moldova și cel din România au semnat luni 5 noiembrie, un plan de colaborare pentru anii 2012-2013.

Unul dintre proiectele comune se referă la achiziționarea unui elicopter pentru intervenții în cazuri de urgență, pe ambele maluri ale Prutului.

De asemenea, România își va oferi sprijinul pentru fortificarea sistemului de urgențe al Republicii Moldova.

Elicopterul va putea interveni în situații de urgență atât în județele de est ale României, cât și pe întreg teritoriul Republicii Moldova, a declarat ministrul Sănătății, Andrei Usatâi, care a aminitit că deși Chișinăul are un serviciu de aviație sanitară, acesta nu e dotat cu elicoptere.

De asemenea, vor fi procurate 6 unități de descarcerare pentru sistemul de urgență al Republicii Moldova. Valoarea întregului proiect se ridică la peste 6 milioane de lei, bani de la Uniunea Europeană, contribuția Chișinăului fiind de 170 de mii de lei.

Proiectul va  fi aprobat de Consiliul Europei, în această lună, iar între timp se se vor pregăti protocoalele și acordurile de colaborare transfrontalieră, a declarat pentru Radio Chișinău subsecretarul de stat în Ministerul Român al Sănătății, Raed Arafat.

Pe lângă acest proiect, planul de acțiuni prevede și preluarea de către Chișinău a experienței României de organizarea a serviciului de urgență. În acest sens, cu ajutorul experților români, vor fi pregătiți paramedici pentru Republica Moldova, din rândul pompierilor, a declarat ministrul Sănătății, Andrei Usatâi.

România a acordat sprijin Republicii Moldova și în domeniul transplantului de rinichi. În timpul apropiat, la Chișinău va fi efectuat, în premieră, un transplant de ficat, cu ajutorul profesorului Irinel Popescu, director al Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic din București.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:3,6 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău