500 de kilograme de baterii uzate, colectate timp de doi ani în Capitală
-
19 Aprilie 2018 19:21
Populația trebuie să cunoască despre importanța colectării separate a deșeurilor în special când vine vorba despre produse extrem de poluante pentru mediul ambiant, care în niciun caz nu trebuie aruncate în tomberoanele cu deșeuri menajere. Doar timp de doi ani, de când în capitală au fost instalate puncte de colectare a bateriilor uzate, a fost colectată o cantitate de aproximativ 500 de kilograme, transmite IPN.
Solicitat de IPN, șeful Secției amenajare și salubrizare din cadrul Direcției generale locativ-comunală și amenajare, Vasile Efros, a declarat că bateriile se află acum la un depozit al asociației obștești partenere în cadrul proiectului și vor rămâne acolo până când se va găsi o soluție, inclusiv financiară, pentru a le transporta peste hotare la reciclare.
Și în cadrul unui alt proiect, lansat în 2015 cu sprijinul Ambasadei Poloniei la Chișinău, a fost promovată colectarea separată a deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Atunci, în fața blocurilor de locuit și în unele licee au fost instalate în jur de 300 de containere. De asemenea, a fost desfășurată o amplă campanie de informare a populației cu privire la necesitatea colectării separate a deșeurilor.
În altă ordine de idei, Vasile Efros a menționat că în ultimii ani a fost implementat proiectul „Coșuri de gunoi pentru o capitală salubră”, în cadrul căreia în locurile publice și în parcuri au fost amplasate o mie de coșuri de gunoi și au fost instalate în jur de o sută de containere pentru colectarea sticlei, a plasticului și a hârtiei.
Anul trecut, prin intermediul Direcției generale locativ-comunală și amenajare s-a reușit organizarea proiectul pilot de sortare deșeurilor menajere. Timp de șapte luni, 15% din cantitatea deșeurilor s-a sortat, lucru care a contribuie la asigurarea unei „vieți mai lungi a gunoiștilor”, spune Vasile Efros.