50 de tineri antreprenori vor beneficia de granturi de până la 265 de mii de lei
-
20 Februarie 2023 15:30
Un număr de 50 de proiecte investiționale ale tinerilor antreprenori din țară vor beneficia de finanțare nerambursabilă de până la 265 de mii de lei per companie. Cererile au fost aprobate în primele șase luni de la lansarea componentei III a Programului Start pentru Tineri „Credit cu porțiune de grant”, desfășurată de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), transmite MOLDPRES.
Componenta respectivă prevede acordarea unui pachet financiar de până la 1,76 mln de lei (88 de mii de euro), dintre care 85% constituie credit cu dobândă fixă, iar 15% este finanțare nerambursabilă din partea statului.
Suma totală a pachetului financiar accesat de primii beneficiari constituie circa 49 mln de lei, dintre care nouă mln de lei sunt oferiți sub formă de grant.
Ca rezultat al implementării inițiativelor, volumul investițiilor în economie va constitui circa 54 mln de lei, fiind create și menținute peste 140 de locuri de muncă, relevă datele din proiectele investiționale prezentate de antreprenori. Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru procurarea de bunuri și servicii pentru dezvoltarea afacerilor în mai multe domenii ale economiei naționale.
Pachetul financiar este cofinanțat de Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă (OGPAE), care alocă din fondurile Facilității de Creditare a Tinerilor partea de împrumut rambursabil prin intermediul Instituțiilor Financiare Participante (IFP), iar partea de finanțare nerambursabilă este oferită beneficiarilor eligibili prin IFP de către ODA.