37 de judecători au fost numiți în funcție în 2019, iar 19 magistrați au fost eliberați
-
16 Aprilie 2020 11:32
Pe parcursul anului trecut, 37 de judecători au fost numiți în funcție, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un termen de cinci ani. 19 magistrați au fost eliberați din funcție. Totodată, în 13 cazuri, Plenul Colegiului a pronunțat hotărâri de aplicare a sancțiunii disciplinare în privința judecătorilor. Datele se conțin în raportul de activitate pentru anul 2019, aprobat de CSM în ședința de joi, 16 aprilie, transmite IPN.
Pe parcursul anului trecut, Consiliul Superior al Magistraturii a examinat trei sesizări ale procurorului general, prin care a fost solicită eliberarea acordului pentru pornirea urmăririi penale și efectuarea unor acțiuni penale împotriva a doi judecători. Totodată, a fost înregistrată o sesizare prin care s-a solicitat suspendarea din funcție a unui judecător. Toate cele patru sesizări au fost admise de CSM. Cazurile se referă la trafic de influență, îmbogățirea ilicită, amestecul în înfăptuirea justiției și în urmărirea penală, precum și spălarea banilor.
Prioritățile stabilite de CSM pentru anul curent sunt determinate de continuarea proiectelor inițiate, consolidarea instituțională, creșterea eficienței și efectivității rolului său de garant al independenței justiției, identificarea și reglementarea unor instrumente de analiză a calității activității sistemului judiciar precum și, asigurarea unui climat de echilibru în desfășurarea procedurilor aferente alegerii viitorilor magistrați.