31 martie, data de la care românii pot călători fără vize în SUA. Marcel Ciolacu: „Este un moment istoric pe care îl așteptăm cu toții de peste 16 ani”
-
10 Ianuarie 15:51
România a aderat oficial astăzi, 10 ianuarie, la programul american Visa Waiver, care permite călătoria fără vize în Statele Unite ale Americii.
„Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârșitul lunii martie. Este un moment istoric pe care îl așteptăm cu toții de peste 16 ani. De altfel, istoria pare că se desfășoară foarte rapid pentru România în această perioadă. Au trecut doar 10 zile de când am fost admiși pe deplin în spațiul Schengen, iar astăzi am primit de la Departamentul de Stat și Departamentul pentru Securitate Internă anunțul oficial al includerii țării noastre în programul Visa Waiver”, a declarat Marcel Ciolacu în discursul susținut în evenimentul de la Palatul Cotroceni de oficializare a aderării la programul Visa Waiver, potrivit Hotnews.ro.
„Astăzi putem vorbi cu mândrie despre succesul românesc, despre succesul întregii noastre societăți. Și sper ca alături de Schengen, acesta să fie un punct de cotitură în ceea ce privește modul în care trebuie să acționăm ca să atingem succesul. Mult prea mult timp am stat încremeniți în lamentări”, a mai afirmat premierul.
În final, premierul a subliniat că aderarea la Visa Waiver speră să fie o ocazie pentru români să călătorească în 2026 la Campionatul Mondial de Fotbal găzduit de SUA, Mexic și Canada.
„Îl văd în sală și pe marele nostru Gheorghe Hagi, Ambasadorul României cu mandat câștigat prin propriul talent și ambiție. Îți mulțumesc mult Gică pentru că te-ai alăturat campaniei de reînnoire a vizelor. Cred că Oscar Cordoba încă are coșmaruri cu tine de la golul memorabil din 1994, de la Campionatul Mondial din SUA. Atunci a fost nevoie de viză, acum trebuie doar să ne calificăm ca să putem să îi susținem cu toții pe Ianis și pe ceilalți tricolori la Mondialul de anul viitor”, a spus premierul.
Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, a susținut în discursul său că acesta este un moment istoric pentru relația dintre SUA și România și rezultatul mai multor ani de muncă.
„Relații noastre devin din ce în ce mai puternice. Programul Visa Waiver consolidează interesele noastre comune în materia de securitate, economie și cultură, dar și legăturile între oameni”
„Va dura ceva timp pentru ca sistemele necesare să intre in funcțiune pentru călătorii români. În săptămânile viitoare vom anunța exact data la care Visa Waiver intră în vigoare”, a mai subliniat Kathleen Kavalec.
În comunicatul oficial publicat de Departamentul pentru Securitate Internă a SUA, se precizează că „aplicația online și aplicația mobilă ESTA (Electronic System for Travel Authorization) vor fi actualizate pe sau în jurul datei de 31 martie 2025, pentru a permite majorității cetățenilor României să solicite să călătorească în Statele Unite în cadrul VWP în scopuri turistice sau de afaceri pentru o perioadă de până la 90 de zile fără a obține în prealabil o viză americană.”
Departamentul pentru Securitate Internă a SUA au anunțat oficial că România va fi parte din programul Visa Waiver din 31 martie.
„Astăzi, Secretarul pentru Securitate Internă, Alejandro N. Mayorkas, în consultare cu Secretarul de Stat Antony J. Blinken, a desemnat România ca țară participantă la Programul Visa Waiver (VWP). Colaborarea și schimbul de informații care stau la baza VWP vor consolida în mod semnificativ interesele de securitate ale Statelor Unite, pe lângă încurajarea călătoriilor și comerțului legal între cele două națiuni”, au transmis oficialii americani.