30 iunie – termenul limită de plată a impozitului pe bunurile imobiliare

  • 07 Iunie 2023 10:54
30 iunie – termenul limită de plată a impozitului pe bunurile imobiliare

Direcția de colectare a impozitelor și taxelor locale (DCITL) anunță că termenul limită de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare este 30 iunie 2023. DCITL a expediat deja în adresa cetățenilor, prin intermediul serviciilor poștale, avizele de plată la impozitul pe bunurile imobiliare, anunță Primăria Chișinău într-un comunicat de presă citat de IPN.

Deținătorii semnăturii electronice și/sau mobile pot accesa portalul Serviciului Fiscal de Stat și selecta opțiunea vizualizarea impozitului în baza fișei imobilului, respectiv își pot genera de sine stătător avizul de plată, vizualiza suma impozitului și imprima avizul pe suport de hârtie.

De asemenea, DCITL informează că, în contextul modificărilor la Codul fiscal, începând cu anul 2021 nu se mai aplică reducerea de 15 % pentru achitarea până la 30 iunie a sumei integrale a impozitului pe bunurile imobiliare calculat.

Onorarea obligației fiscale se face cu avizul de plată direct la oficiile poștale, oficiile bancare sau online prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay la selectarea serviciului „Achitarea impozitului pe bunurile imobiliare (cu aviz de plată)”.

Scutirea la impozitul pe bunurile imobiliare se acordă persoanelor de vârstă pensionară, iar conform Deciziei Consiliului Municipal Chișinău din 2022, scutirea a fost stabilită în mărime de 500 DE mii lei din valoarea estimată în scopul impozitării a imobilului – domiciliu.

Pentru siguranța și protecția datelor cu caracter personal, avizele de plată pot fi eliberate la sediul DCITL la prezentarea actului de identitate sau a împuternicirii legale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-3,93
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău