30 de zile în Penitenciarul 13, pentru trei figuranți în dosarul „Primăriei Trușeni”
-
17 Septembrie 2021 09:15
Primarului de Trușeni, arhitectului-șef și ex-șeful Întreprinderii Municipale a Primăriei vor sta în arest preventiv timp de 30 de zile, în Penitenciarul nr.13. Decizia a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Cel de-al patrulea figurant, un agent economic, a încheiat un acord de recunoaștere a vinei și a fost eliberat. Persoanele sunt cercetate în cadrul mai multor dosare de corupere pasivă, activă și trafic de influență, transmite IPN.
Potrivit Centrului Național Anticorupție, cei patru au intrat în vizor după ce a fost documentat un caz de pretindere de mită din partea funcționarilor Primăriei pentru eliberarea unor acte permisive pentru legalizarea unui imobil.
Au fost identificate mai multe cazuri de pretindere de mijloace financiare de la agenți economici și persoane fizice în schimbul eliberării certificatelor de urbanism pentru construcție și a altor documente pentru legalizarea unor imobile sau terenuri. Sumele pretinse de funcționari variau între 500 și 1000 de euro, dar au fost documentate și cazuri în care au fost pretinse și bunuri materiale, cum ar fi terenuri, în schimbul eliberării unor acte permisive.
Este investigată și o tentativă de preluare abuzivă a unor proprietăți care aparțineau unei locuitoare, în vârstă de 73 de ani, a comunei Trușeni. În imagini video obținute de CNA se vede cum edilul comunei și complicii săi discută un plan de deposedare de avere a femeii. Potrivit rolurilor împărțite între complici, aceștia urmau să obțină încrederea pensionarei, prin oferirea unor atenții, pentru a putea intra în posesia actelor originale de proprietate asupra casei de locuit din Trușeni, a unor terenuri, dar și a unui apartament din capitală. De asemenea, din discuțiile purtate, banii pe care i-ar fi obținut după vânzarea proprietăților, urmau a fi împărțiți între ei.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei patru riscă pedepse cu închisoare până la 10 ani.