Acest eveniment major în ia reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat național unitar român, scrie AGERPRES.

Proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare națională, a fost adoptat de Senatul României la 2 iunie 2014. Camera Deputaților a adoptat, la 3 decembrie 2014, Legea nr. 171/2014 pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române. Președintele Traian Băsescu a semnat decretul de promulgare la 16 decembrie 2014. Potrivit Legii nr. 171/2014, autoritățile administrației publice centrale și locale pot organiza și sprijini logistic și material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile. La 6 septembrie 2016, plenul Camerei Deputaților a adoptat un proiect de lege, care completează Codul muncii, prin care ziua de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată sărbătoare legală nelucrătoare.

Problema regimului politic al Moldovei și Țării Românești a fost dezbătută, pentru prima dată, în cadrul unui for internațional, cu prilejul lucrărilor Conferinței internaționale de la Viena (3/15 martie-23 mai/4 iunie 1848), la care au trimis reprezentanți Imperiul Otoman, Marea Britanie, Franța, Austria și Rusia. În favoarea acestui proces s-au pronunțat reprezentanții Franței și Rusiei iar împotrivă cei ai Austriei și Imperiului Otoman, notează lucrarea "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).

Sărbătorirea zilei de 24 Ianuarie (Unirea Principatelor Române 1859) la Patriarhia Română (24 ianuarie 1945).

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES

Înfrângerea Revoluției de la 1848 a readus în Transilvania regimul absolutist habsburgic. În Moldova și Țara Românească, prin Convenția ruso-turcă de la Balta Liman (19 aprilie/1 mai 1849) a fost reinstaurat controlul politic al celor două puteri, notează volumul ''O istorie a românilor'' (Ion Bulei, Editura Meronia, 2007). În aceste împrejurări, mișcarea națională a fost constrânsă să se manifeste în afara țării, prin activitatea emigranților români.

Războiul Crimeii (1853-1856) și Congresul de la Paris din 1856 (13/25 februarie-18/30 martie) au pus capăt protectoratului Rusiei asupra Principatelor. În tratatul semnat la 18/30 martie 1856, se prevedea ca în Principatele Române, locul protectoratului să fie luat de garanția colectivă a Marilor Puteri europene (Franța, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman și Regatul Sardiniei), cu menținerea suzeranității otomane. Totodată, Poarta se obliga să respecte administrația independentă și națională a Principatelor, precum și deplina libertate a cultului, a legislației, a comerțului și navigației. S-a hotărât, totodată, convocarea de Adunări (divanuri) ad-hoc, care să se pronunțe asupra organizării viitoare a celor două țări.

Depuneri de coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Iași, prilejuite de centenarul Unirii Principatelor Române din 1859 (24 ianuarie 1959).

Foto: (c) LAZĂR SCHINDERMAN/Arhiva istorică AGERPRES

În februarie 1857, a fost constituit la Iași, Comitetul Electoral al Unirii, care a fixat pentru data de 1/13 martie un program politic, în care preconiza unirea Principatelor într-un singur stat, neutru și autonom, în frunte cu un prinț străin (și domnie ereditară), adunare reprezentativă, garanția colectivă a puterilor europene ș.a. În același sens, la 3/15 martie 1857, a fost înființat și la București, Comitetul Central al Unirii, organ de conducere al partidei naționale muntene, care și-a fixat un program asemănător cu acela al unioniștilor din Moldova, potrivit lucrării "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).

Marii și micii proprietari, deputații orășeni și țăranii reuniți la Adunările ad-hoc din Moldova și din Țara Românească, chemați să se pronunțe în problema unirii, au dat un răspuns pozitiv prin cele două Rezoluții aproape identice votate în Moldova la 7/19 octombrie 1857 și în Țara Românească la 8/20 octombrie 1857, în care cereau: autonomia și neutralitatea celor două Principate și unirea lor într-un singur stat cu numele de România; prinț străin, ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei; neutralitatea și inviolabilitatea noului stat; guvern reprezentativ și constituțional, Adunarea obștească cu putere legislativă, garantarea colectivă a celor șapte puteri.

Stampe și obiecte din timpul Unirii Principatelor, expuse la Muzeul de Istorie (14 ianuarie 1966)

Foto: (c) VASILE MOLDOVAN/Arhiva istorică AGERPRES

În perioada 10/22 mai - 7/19 august 1858 au avut loc, la Paris, lucrările Conferinței reprezentanților celor șapte puteri (Marea Britanie, Franța, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman). În ultima zi a lucrărilor a fost semnat actul internațional, Convenția de la Paris, și, totodată, nou statut fundamental al Principatelor. Potrivit reglementărilor acestuia, cele două țări menținute sub suzeranitatea Porții și sub "garanția colectivă" a puterilor urmau "să se administreze liber și în afara oricărei ingerințe a Înaltei Porți" purtând denumirea de "Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei", separația administrativ-politică fiind menținută mai departe. Fiecare principat urma să fie condus de câte un domn și miniștrii săi. Puterea legislativă urma să fie exercitată colectiv de domn, Adunarea electivă din țara respectivă și Comisia Centrală nou instituită, comună Principatelor. Domnul urma să fie ales în fiecare țară "pe viață". Armatele puteau fi reunite în tabere comune sub comanda alternativă a domnilor sau a reprezentanților lor. În ansamblu, Convenția de la Paris, deși nu acorda Unirea, îi apropia pe români de momentul unificării celor două principate. ("Istoria românilor, Constituirea României moderne", volumul VII, tom I, Editura Enciclopedică, 2003).

La 28 decembrie 1858/9 ianuarie 1859 erau deschise, în Moldova, lucrările Adunării elective. Au fost validate mandatele a 55 de deputați. Deputații majorității s-au întrunit, în seara zilei de 3/15 ianuarie 1859, pentru a se pune de acord asupra persoanei candidatului comun. După mai multe ore de dezbateri, a fost propusă candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost acceptată în unanimitate de deputații prezenți. Adunarea electivă s-a întrunit la 5/17 ianuarie 1859, pentru a-l alege pe domn, prin vot deschis. Alexandru Ioan Cuza a întrunit unanimitatea voturilor celor 48 de deputați prezenți.

Aniversarea Unirii Principatelor Române (24 ianuarie 1859) la Focșani (24 ianuarie 1994).

Foto: (c) SORIN LUPȘA/Arhiva istorică AGERPRES

Alegerile pentru Adunarea electivă s-au desfășurat, în Țara Românească, între 8/20 și 12/24 ianuarie 1859. Deputații conservatori au obținut 46 din cele 72 de mandate existente. Lucrările Adunării elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie 1859 într-o atmosferă incendiară. Sediul reprezentanței naționale era înconjurat de mii de oameni. În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Naționale s-au reunit la hotelul "Concordia" din București unde, atât deputații majorității conservatoare cât și cei ai Partidei naționale, căutau o soluție. În cele din urmă, la propunerea lui Dimitrie Gr. Ghica, a fost adoptată soluția dublei alegeri, reprezentând cea mai bună cale de depășire a impasului.

Lucrările Adunării s-au reluat în dimineața zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, la ora 11.00. În numele Partidei naționale, avocatul Vasile Boerescu a cerut o ședință secretă, în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii și, subliniind legalitatea actului, în conformitate cu "spiritul Convenției", a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza și ca domn al Țării Românești. Reveniți în sala de ședințe, cei 64 de deputați, prin votul lor, l-au consacrat pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești. S-a realizat astfel unirea de fapt a celor două Principate. Prin acest act politic al dublei alegeri, fără a se încălca formal prevederile Convenției de la Paris, națiunea română a obținut o victorie importantă în realizarea statului modern român. Alexandru Ioan Cuza a ajuns la București, la 8/20 februarie 1859, unde a fost primit cu mult entuziasm, notează lucrarea "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).

Aniversarea Unirii Principatelor Române (24 ianuarie 1859) la Focșani (24 ianuarie 1994).

Foto: (c) SORIN LUPȘA/Arhiva istorică AGERPRES

În cadrul Conferinței de la Paris (26 mart./7 apr.-25 aug./6 sept. 1859) a reprezentanților Puterilor garante (Franța, Rusia, Marea Britanie, Prusia și Regatul Sardiniei) a fost recunoscută de jure, la 1/13 aprilie 1859, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite. Austria și Imperiul Otoman au recunoscut evenimentul la 25 august/6 septembrie 1859. Austria recunoscuse de facto, la 2/14 mai 1859, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, printr-o notă scrisă, fiind reluate cu acest prilej legăturile cu cele două guverne românești, de la Iași și de la București. Recunoașterea dublei alegeri de către Puterile garante și Imperiul Otoman a consacrat uniunea personală a celor două Principate, prima etapă spre realizarea deplină a Unirii.

La 22 noiembrie/4 decembrie 1861, Poarta a emis "Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei", prin care se admitea unirea administrativă și politică a Principatelor, fapt care presupunea o serie de măsuri importante, între care: reunirea ministerelor de la Iași și București într-un singur guvern și a Adunărilor elective într-una singură; suspendarea activității Comisiei Centrale de la Focșani; instituirea în fiecare principat a câte unui consiliul provincial, ce urma să fie consultat asupra tuturor legilor și regulamentelor de interes local, potrivit sursei amintite mai sus.

Aniversarea Unirii Principatelor Române (24 ianuarie 1859) la Focșani (24 ianuarie 1994).

Foto: (c) SORIN LUPȘA/Arhiva istorică AGERPRES

Primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu, a fost format la 22 ianuarie/3 februarie 1862. A urmat deschiderea la București, la 24 ianuarie/5 februarie 1862, a primului Parlament al României. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a proclamat, în mod solemn, în fața Adunărilor elective ale Moldovei și Țării Românești reunite în ședință comună, "Unirea definitivă a Principatelor", iar orașul București a fost proclamat capitala noului stat, arată lucrarea "Istoria României în date"