21 de proiecte ale societății civile susținute de UE în 2020, altele 9 în 2021
-
04 Mai 2021 17:11
De la începutul pandemiei, UE împreună cu statele membre au intensificat susținerea pentru actorii societății civile. În 2020, portofoliul de granturi al Uniunii Europene acordate societății civile din Moldova a constat din 21 de proiecte, cu bugetul total de 441 de milioane de lei. Aceste 21 de organizații implementatoare ulterior au sub-grantat fonduri la alte 393 de organizații ale societății civile la nivel local. „Sunt mândru de faptul că asistența oferită de Uniunea Europeană societății civile a ajuns în toate raioanele din Moldova”, a declarat ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko, în cadrul unui eveniment online: „Uniunea Europeană și statele sale membre sprijină organizațiile societății civile din Republica Moldova”, transmite IPN.
Pe parcursul anului 2021, a început implementarea altor 9 proiecte finanțate de Uniunea Europeană și implementate de societatea civilă, cu un buget total de 244 de milioane de lei. Aceste proiecte vizează acordarea de servicii sociale la nivel local, susținerea drepturilor femeilor, dezvoltarea economică la nivel local, susținerea drepturilor copiilor și oferirea de șanse la o viață mai bună acasă a tinerilor.
Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger, încurajează societatea civilă să se implice în proiectele Germaniei. Potrivit ei, proiectele sunt discutate cu persoanele la fața locului, pentru a înțelege necesitățile acestora. Coordonarea la nivel local a ajutat Germania să-și îmbunătățească calitatea proiectelor. În opinia sa, este important ca societatea civilă să rămână a fi implicată și să rămână un partener al instituțiilor în țară pentru a îmbunătăți situația instituțiilor publice aici, în Moldova.
Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Stanislav Kázecký, a declarat că pentru Cehia este important să poată oferi susținere Moldovei în această perioadă dificilă. Bugetul total este 3,5 milioane de euro anual. Prioritatea Cehiei acum este reducerea disparităților sociale și economice în Moldova, lucru care, în opinia sa, nu poate fi realizat fără implicarea OSC-urilor. Asta înseamnă că OSC-urile joacă un rol important în promovarea bunei guvernanțe, eradicarea sărăciei și eradicarea inegalităților în societate. Fortificarea OSC-urilor duce la fortificarea cooperării și consolidarea socială și economică a țării. Cehia susține acest sector.
Daniela Leahu, lidera proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Keystone Moldova și Institutum Virtutes Civilis, a menționat că OSC-urile care au acces sporit la resurse financiare, la asistență tehnică și mentorat pot juca un rol crucial în dezvoltarea și prestarea serviciilor sociale calitative destinate persoanelor din grupurile vulnerabile și care sunt aliniate necesităților acestora. În cadrul proiectului al cărei lider este, Soros Moldova își propune continuarea, dezvoltarea, îmbunătățirea și diversificarea serviciilor sociale prestate la nivel local, așa ca toate persoanele din grupurile vulnerabile să aibă acces sporit la aceste servicii. Se planifică ca serviciile să fie calitative și reziliente, fiind planificat un fond de 2 milioane de euro, care va fi acordat OSC-urilor pentru dezvoltarea serviciilor sociale. Implementatorii proiectului își propun să dezvolte cel puțin 20 de servicii sociale în toată țara, de care să beneficieze nu mai puțin de 1500 de persoane din grupuri vulnerabile.
Liliana Palihovici, liderul de echipă al proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și buna guvernare”, președinta Organizației Institutum Virtutes Civilis, susține că acest proiect se va axa pe capacitățile limitate de dezvoltate a majorității organizațiilor societății civile locale pentru a se angaja într-un dialog de politici eficiente cu autoritățile locale și pe dimensiunea de dezvoltare a capacităților lor de finanțare și implementare a proiectelor comunitare. Potrivit ei, OSC-urile duc lipsă de fonduri pentru dezvoltarea organizațională și pentru organizarea activităților comunitare. Oferirea de sprijin pentru ideile lor, în cadrul acestui proiect, va permite dezvoltarea capacităților OSC-urilor pentru a se implica activ în dezvoltarea politicilor publice și monitorizarea implementării lor la nivel local și le va permite să fie mult mai vizibili în promovarea egalității de gen și nu doar.
Actualmente, Delegația UE în Moldova este în proces de evaluare a unui apel de propuneri pentru a susține societatea civilă cu bugetul total de 105 milioane de lei. În acest context, în 2021 se dorește semnarea de parteneriate cu OSC-urile pentru a acorda servicii de: cantină socială, suport tinerilor, pentru monitorizarea implementării Acordului de Asociere cu UE, susținerea antreprenoriatului social și susținerea OSC-urilor care activează în domeniul bunei guvernări.