2022 se propune a fi declarat Anul Recunoștinței veteranilor Războiului din 1992

  • 17 Decembrie 2021 17:03
2022 se propune a fi declarat Anul Recunoștinței veteranilor Războiului din 1992

2022 se propune a fi declarat Anul Recunoștinței veteranilor de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înaintat de către un grup de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate, transmite IPN.

Autorii proiectului precizează că pe 2 martie 2022 se împlinesc 30 de ani de la începutul conflictului armat pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova. În această luptă, peste 300 de oameni și-au pierdut viața, iar 370 au fost răniți, rămânând cu diferite grade de dizabilitate. Declararea Anului Recunoștinței este propusă în semn de respect față de patriotismul veteranilor, care și-au jertfit viața și sănătatea în lupta pentru libertate, democrație și edificarea statului de drept Republica Moldova.

„Cunoașterea adevăratei valori a libertății este indispensabilă, tânăra generație este obligată să conștientizeze prețul plătit pentru integritatea și independența Republicii Moldova, iar întreaga societate trebuie să manifeste recunoștință veteranilor de război rămași în viață. Patriotismul face parte din cultura fiecărui om, este un sentiment care reflectă dragostea de patrie, respectul față de înaintași, iubirea de popor și de creațiile sale, dar și de locurile natale”, se arată în nota informativă a proiectului.

Proiectul de hotărâre urmează să fie avizat de Guvern și examinat de Parlament.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
7,74
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău