2017 | Anul scandalurilor sexuale la Hollywood

  • 26 Decembrie 2017 13:27
2017 | Anul scandalurilor sexuale la Hollywood

Scandalul generat de unul dintre cei mai cunoscuți producători de la Hollywood, Harvey Weinstein, acuzat de agresiuni sexuale de peste 100 de femei, a declanșat un fenomen amplu la nivel mondial, în cadrul căruia sute de femei au mărturisit experiențele traumatice de hărțuire și agresiune sexuală, iar zeci de nume mari din lumea politicii, din media, industria hotelieră și a restaurantelor au fost denunțate ca prădători sexuali.

După actrițele Ashley Judd, Rose McGowan și Angelina Jolie, peste 100 de femei l-au acuzat pe producătorul de 65 de ani de abuz sexual, mergând până la hărțuire sau viol. Aceste dezvăluiri incriminatoare la adresa cineastului au determinat milioane de femei să folosească rețelele sociale pentru a-și împărtăși poveștile despre abuz sexual la locul de muncă și în alte circumstanțe. Weinstein a dezmințit acuzațiile, prin intermediul avocaților săi, și nu face deocamdată obiectul niciunei inculpări, chiar dacă au fost deschise anchete în New York, Los Angeles și Londra, relatează Agerpres.

De la dezvăluirile de la începutul lui octombrie din New York Times și New Yorker referitoare la Harvey Weinstein, mai mulți bărbați, figuri proeminente la Hollywood, au fost acuzați la rândul lor de abuzuri sexuale. Printre ei, actorul de două ori laureat al premiului Oscar Kevin Spacey, acuzat de hărțuire și de tentativă de viol asupra unor minori, producătorul Brett Ratner, Steven Seagal, managerul David Guillod, comicul și actorul Louis C.K. sau fostul șef al studiourilor Amazon, Roy Price (hărțuire).

Vedete importante de la Hollywood, intrate în malaxorul acuzațiilor

2017 | Anul scandalurilor sexuale la Hollywood

Câștigătorul a două premii Oscar și membru al Academiei, Kevin Spacey și-a cerut scuze pentru un incident de presupus comportament sexual inadecvat, dar nu a răspuns acuzațiilor formulate de peste 30 de persoane. Ca urmare, a fost concediat din echipa serialului "House of Cards", produs de Netflix Inc, iar rolul său din anunțatul film "All the Money in the World" a fost redistribuit.

Actorul american Dustin Hoffman, ajuns la vârsta de 80 de ani, a devenit ținta valului de acuzații de hărțuire și agresiune sexuală început cu două luni în urmă, după mărturiile publicate în revista Variety de trei femei, dintre care una era minoră în momentul comiterii prezumtivelor fapte. Una dintre ele, Cori Thomas, avea 16 ani în momentul comiterii faptelor, în 1980, și era colega de clasă a fiicei lui Dustin Hoffman. În prezent actriță și autoare de dramaturgie, ea spune că actorul s-ar fi prezentat complet gol în fața ei într-o cameră de hotel și ar fi făcut comentarii cu conotație sexuală. Ea spune că a fost salvată din acea situație de un apel telefonic al mamei sale, care i-ar fi permis să plece la timp din acea cameră de hotel.

De asemenea, Melissa Kester a afirmat că a fost agresată sexual de Dustin Hoffman cu ocazia înregistrărilor de sunet ale filmului "Ishtar" (1987), la care asista în compania partenerului ei de viață. Potrivit spuselor sale, Dustin Hoffman, un actor care are în palmares două premii Oscar, și-ar fi introdus într-o manieră discretă o mână în pantalonii tinerei femei.

Actorul ar fi procedat la fel și cu o tânără actriță de comedie în vârstă de 22 de ani, care a acceptat la rândul ei să stea de vorbă cu reporterii de la Variety. Ea l-ar fi cunoscut pe starul hollywoodian pe platoul de filmare al aceluiași lungmetraj.

Înaintea celor trei mărturii, pe parcursul ultimelor două luni, alte trei femei l-au acuzat deja pe Dustin Hoffman de hărțuire și agresiune sexual. Site-ul publicației The Hollywood Reporter a publicat pe 8 decembrie declarația actriței Kathryn Rossetter, care afirmă că a fost molestată sexual atunci când a jucat alături de star în spectacolul "Moartea unui comis voiajor", între 1983 și 1985.

Într-un alt astfel de caz, peste 200 de femei, printre care actrițele Rachel McAdams și Selma Blair, îl acuză pe regizorul american James Toback, cunoscut pentru filmul documentar ''Tyson'' despre boxerul Mike Tyson și pentru pelicula ''Black and White'', din 1999, de agresiune și hărțuire sexuală. Selma Blair, în vârstă de 45 de ani, a declarat pentru revista Vanity Fair că Toback - nominalizat la Oscar pentru scenariul filmului cu gangsteri ''Bugsy'' - a amenințat-o că va pune pe cineva să o omoare, la finalul unei întâlniri pe care care au avut-o în 1999, atunci când a invitat-o în camera sa de hotel și i-a cerut să se dezbrace în timp ce citea un scenariu. I-a cerut apoi să întrețină relații sexuale, iar după refuzul ei, acesta s-a masturbat în fața sa, a povestit Blair.

De asemenea, regizorul american Bryan Singer, realizatorul mai multor filme din seria ''X-Men'', a fost acționat în instanță de către un tânăr care îl acuză că l-ar fi violat în 2003, pe când era minor. Nu este prima dată când cineastul este pus în fața unor astfel de acuzații. În 2014, Bryan Singer a fost dat în judecată de Michael Egan, un alt tânăr actor, care a susținut că a fost agresat sexual de către regizor, dar a renunțat ulterior la acțiunea în instanță. În plus, cu 20 de ani în urmă, în 1997, un figurant de 14 ani a inițiat o acțiune civilă în care îl acuza pe regizor că l-a forțat să facă duș în fața acestuia. Adolescentul a renunțat, de asemenea, la demersul în justiție.

Au existat și unele personalități care au ales varianta de a se autodenunța, recunoscându-și greșelile. Este cazul regizorului Morgan Spurlock care a mărturisit într-o scrisoare deschisă că s-a comportat abuziv față de femei. "Sunt o parte a problemei", a scris regizorul și producătorul Morgan Spurlock, cunoscut pentru filmul "Super Size Me", pe tema scandalului de hărțuire sexuală de la Hollywood, în scrisoarea care detaliază propriile comportamente abuzive. În fața listei nesfârșite de personalități masculine denunțate după afacerea Weinstein, "nu stau liniștit întrebându-mă 'cine va fi următorul?', ci mă întreb 'când va veni rândul meu?'", scrie cineastul american de 47 de ani.

Regizorul dezvăluie pe Twitter că a fost acuzat în trecut de viol și că a ajuns la un acord amiabil într-un caz de hărțuire sexuală din partea unei angajate. De asemenea, Spurlock a mai recunoscut că a fost infidel oricărei soții și prietene pe care a avut-o vreodată. El a mărturisit că acuzația de viol a apărut în timpul colegiului. Deși nu a fost investigat sau pus sub acuzare, tânăra în cauză l-a numit pe Spurlock într-un eseu despre acest incident care a fost citit cu voce tare în clasă.

Lumea culturii înalte, prinsă și ea în scandalul hărțuirilor sexuale

Scandalul privind abuzurile sexuale nu a ocolit nici lumea muzicii clasice. James Levine, dirijor legendar și director muzical onorific al Metropolitan Opera din New York, este o altă personalitate majoră implicată într-un astfel de scandal, fiind acuzat că a abuzat de un adolescent în anii '80. Presupusa victimă, rămasă anonimă, a declarat poliției din statul Illinois (nord-est) că faptele ar fi început în 1985, când avea 15 ani iar dirijorul 41, și au continuat până în 1993, potrivit cotidianelor New York Post și The New York Times.

Acuzațiile nu pot face obiectul unui proces în justiție, deoarece termenul de prescripție pentru o infracțiune sexuală asupra unui minor în acest stat american a fost depășit cu nouă ani.

Întâlnirile tânărului cu Levine, aparent pentru a vorbi despre ambițiile sale în lumea muzicii clasice, în timpul cărora ar fi fost abuzat sexual, ar fi continuat până în 1993. Potrivit New York Post, în plus față de diverse cadouri, cum ar fi baghete de dirijor, Levine i-ar fi dat 50.000 de dolari în numerar de-a lungul anilor.

James Levine și-a început cariera la "Met" din New York în 1971, dirijând peste 2.500 de reprezentații a aproape 85 de opere diferite. După 40 de ani la conducerea muzicală a operei, el s-a retras la sfârșitul sezonului 2015-16 din motive de sănătate, suferind de boala Parkinson, însă a păstrat o poziție de director muzical onorific.

Într-un alt scandal care a vizat scena culturală, de data aceasta din Suedia, Academia Suedeză a angajat un cabinet de avocatură pentru a cerceta acuzațiile de hărțuire sexuală formulate de 18 femei împotriva unui bărbat care are "legături strânse" cu comitetul care atribuie premiul Nobel pentru literatură. Cele 18 femei au spus că bărbatul le-a făcut avansuri sexuale, le-a hărțuit și chiar le-a agresat. Potrivit presei suedeze, el a putut să își reducă victimele la tăcere amenințându-le că se va folosi de legăturile sale cu Academia Suedeză, dar și cu alte persoane influente din industria artelor, pentru a le trece pe "lista neagră" sau pentru "a le ruina carierele".

Scandalul a cuprins și alte sfere sociale: Nume mari din gastronomie, modă și gimnastică, vizate de acuzații

Nici lumea gastronomiei nu a scăpat de spectrul hărțuirilor sexuale, atunci când compania de televiziune americană ABC a anunțat că l-a concediat pe celebrul chef Mario Batali din echipa emisiunii culinare ''The Chew'', după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală. Publicația online din industria culinară Eater New York a relatat că patru femei, care au rămas anonime, l-au acuzat pe Batali că le-ar fi atins într-un mod inadecvat, comportament care a continuat timp de două decenii. Trei dintre acestea, au lucrat pentru bucătar pe parcursul carierei lor, potrivit Eater New York. Scandalul intervine în condițiile în care Batali era o apreciată vedetă de televiziune, autor și unul dintre cei mai celebri chefi din lume. Prima sa apariție a fost în 1997, pe Food Network, în emisiunea ''Molto Mario'', iar în 2011 și-a adus contribuția la lansarea show-ului ''The Chew'', pe ABC.

În luna octombrie, fotograful Terry Richardson, cunoscut pentru fotografiile sale provocatoare și bănuit, de ani de zile, că își hărțuiește manechinele, a fost concediat de revistele Vogue și Vanity Fair, proprietate a grupului Condé Nast. Grupul a anunțat că nu va mai lucra cu Richardson, care s-a distins pentru munca sa în slujba unor mărci ca Yves Saint Laurent, Marc Jacobs sau Tom Ford, după un articol din ziarul britanic Sunday Times care îl numea "un Weinstein al modei". Ulterior, mai multe alte mărci mari, precum Bulgari, Diesel și Valentino, au anunțat că nu mai cooperează cu el.

După Terry Richardson, un alt mare nume al fotografiei de modă, Bruce Weber, este acuzat că ar fi abuzat sexual mai multe modele masculine. Potrivit unei plângeri depuse la Curtea supremă a statului New York, Bruce Weber, 71 de ani, care a lucrat pentru Vogue și a ajutat la formarea imaginii unor mărci precum Calvin Klein, Ralph Lauren și Abercrombie & Fitch, ar fi abuzat de un model masculin, Jason Boyce, în decembrie 2014, cu prilejul unei ședințe foto din studioul său din Manhattan. Bruce Weber i-ar fi cerut lui Jason Boyce, pe atunci în vârstă de 28 de ani, să se dezbrace, după care l-ar fi atins în zonele intime și l-ar fi obligat să-l sărute.

Unul dintre cele mai grave cazuri de abuzuri asupra femeilor provine din lumea gimnasticii. El îl privește pe Larry Nassar (54 ani), fostul medic al lotului feminin de gimnastică artistică al Statelor Unite, care a fost condamnat la 60 de ani de închisoare pentru deținerea de materiale pornografice cu caracter infantil, acesta fiind însă doar unul dintre dosarele de abuz sexual față de tinere sportive care au zguduit federația americană de profil. Medicul a fost condamnat la câte 20 de ani de detenție, pedeapsa maximă, pentru fiecare dintre cele trei capete de acuzare pentru care a pledat vinovat în fața tribunalului federal din Grand Rapids, în nordul Statelor Unite.

Peste 37.000 de imagini și clipuri video cu caracter pornografic infantil au fost găsite pe discuri sau pe computerele sale, potrivit anchetatorilor. Larry Nassar va afla în luna ianuarie deciziile în alte două dosare aflate pe rol în Michigan, în care mai este acuzat de agresiune sexuală asupra a 125 de sportive, printre care și membre ale echipei olimpice a SUA, multiple medaliate la JO de la Londra, în 2012. El a pledat vinovat pentru zece capete de acuzare și riscă închisoarea pe viață. Victimele sale aveau sub 15 ani când au avut loc agresiunile, derulate între 1998 și 2015. Aly Raisman, McKayla Maroney și Gabby Douglas, toate trei medaliate olimpice cu aur, figurează pe lunga listă a victimelor doctorului Nassar. Ele au decis să se exprime public în cascada de dezvăluiri de abuz sexual declanșată de afacerea Weinstein.

Tot în Statele Unite, însă de această dată în sfera politică, decanul Camerei Reprezentanților, John Conyers, și-a anunțat demisia din postul de lider al minorității democrate din cadrul Comisiei pentru probleme juridice, în urma unor acuzații de hărțuire sexuală formulate de colaboratoare ale sale. De asemenea, senatorul democrat Al Franken și-a anunțat la începutului lunii decembrie demisia, la o zi după ce majoritatea colegilor săi democrați din Senat i-au cerut să demisioneze în urma acuzațiilor de hărțuire sexuală formulate împotriva lui de mai multe femei. Mai recent, la mijlocul lunii, Comisia de Etică a Camerei Reprezentanților a anunțat deschiderea unei anchete împotriva congresmanului democrat Ruben Kihuen, acuzat de hărțuire sexuală împotriva a două femei, printre care și o fostă colaboratoare.

Reacții sociale și culturale la scandalul abuzurilor sexuale

În luna noiembrie sute de persoane au mărșăluit la Hollywood în sprijinul victimelor hărțuirii și agresiunilor sexuale - inspirate de campania #MeToo de pe rețelele de socializare. Marșul a avut loc pe fondul valului de acuzații privind hărțuirile sexuale și violurile care vizează mai multe persoane publice, după dezvăluirile cu privire la Harvey Weinstein. Protestatarii - în mare majoritate femei - au pornit din fața Teatrului Dolby - locul unde are loc anual, începând din 2002, gala premiilor Oscar - și au mers pe Hollywood Boulevard de-a-lungul "Walk of Fame" până la sediul CNN. Mulți dintre participanți purtau tricouri de culoare roșie inscripționate cu sloganurile "Take back the workplace" sau "#MeToo", în timp ce alții aveau pancarte pe care se putea citi "No silence, no secrets, no shame" sau '#MeToo Survivors' March".

De asemenea, în semn de recunoaștere a curajului de care au dat dovadă aceste victime, revista americană Time a atribuit recent titlul de ''Personalitatea Anului 2017'' tuturor celor care au ''rupt tăcerea'' și au vorbit despre hărțuirea sexuală - de la primele femei care au dezvăluit cazul Weinstein la mișcarea socială ce a vizat creșterea conștientizării privind agresiunile și hărțuirile sexuale, ilustrată pe social media prin hashtagul #Metoo. "Aceasta este schimbarea socială cea mai rapidă pe care am văzut-o, de decenii, și a început prin acte individuale de curaj din partea a sute de femei - și a unor bărbați, de asemenea - care și-au spus propriile povești'', a argumentat redactorul-șef al revistei Time, Edward Felsenthal, la emisiunea "Today" a postului al NBC. Distincția reflectă magnitudinea mișcării care a zguduit Statele Unite și a rezonat în întreaga lume, cu #Balancetonporc în Franța sau #YoTambien în Spania, de la acuzații publicate de New York Times și New Yorker împotriva lui Harvey Weinstein, cândva atotputernic la Hollywood. Mai mult, anunțarea acestui premiu a coincis cu anunțarea de către New York Times a unei investigații majore asupra complicităților multiple care au permis producătorului să continue acest comportament ani de zile.

În actualul context - marcat de valul de acuzații de agresiune sexuală apărute cu ocazia scandalului în care este implicat producătorul de film Harvey Weinstein, dar și de atacurile verbale ale președintelui Donald Trump contra femeilor - cuvântul "feminism" a fost desemnat de reprezentanții grupului editorial care publică dicționarul de limbă engleză Merriam-Webster drept cuvântul anului în 2017, fiind unul dintre cele mai consultate online pe durata întregului an.

La nivel legal, procurorul din Los Angeles, Jackie Lacey, a creat o celulă specială pentru a examina seria în creștere de acuzații de abuz sexual la adresa unor nume mari de la Hollywood. Lacey subliniază totuși că nu a primit niciun dosar susceptibil să ducă la urmărire penală până în prezent și precizează într-un comunicat că este "în contact cu poliția din Los Angeles și din Beverly Hills", care au deschis anchete în cazurile producătorului Harvey Weinstein, a regizorului James Toback și a actorului Ed Westwick, între alții.

Pe plan profesional, în replică la scandalul Weinstein, Academia Americană de Film, instituția care decernează premiile Oscar, a adoptat un cod de conduită și și-a avertizat membrii că își rezervă dreptul de a elimina pe oricine încalcă noile reguli. Codul, trimis celor peste 8.000 de membri și către presă, este consecința excluderii producătorului din rândurile sale în luna octombrie ca urmare a acuzațiilor de hărțuire sexuală sau agresiune formulate împotriva sa. În istoria de 90 de ani a Academiei, Weinstein, care neagă acuzațiile de relații sexuale neconsensuale, este cea de-a doua persoană eliminată din acest for.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-6,76
Nori împrăștiați
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău