Cele mai multe grădinițe au optat pentru mobilier, dar au fost solicitate și seturi de codare pentru preșcolari, echipamente de joacă și sport, jucării educaționale și cărți. În prezent, mobilierul este în curs de livrare către 167 de instituții care l-au solicitat.
Proiectul este sprijinit printr-un grant oferit de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în calitate de administrator al Parteneriatului pentru învățarea timpurie. Scopul investiției este de a crea spații educaționale sigure și stimulative pentru copii, adaptate cerințelor actuale în educația timpurie.

