20 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova

  • 29 Iulie 2014 15:12
20 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova

Conform Constituției, Republica Moldova este un stat suveran și independent, unitar și indivizibil.

La 20 de ani de la adoptare, Constituția Republicii Moldova este una bună, susțin oficialii și experții. Cu toate acestea, Legea Fundamentală a Republicii Moldova necesită și o serie de modificări, în special ce ține de procedura de alegere a șefului statului, statutul de neutralitate și altele. 
 
Constituția Republicii Moldova a fost votată la 29 iulie 1994 de majoritatea parlamentară agrariană și socialistă din legislativul de atunci. Mai multe prevederi ale legii supreme au provocat dezbateri în societate pe parcursul a două decenii. În primul rând este vorba de denumirea limbii de stat, dar și de statutul de neutralitate. Totuși, în opinia președintelui parlamentului Igor Corman, avem o Constituție bună.
 
În același timp, președintele Curții Constituționale Alexandru Tănase susține că textul Constituției necesită și un șir de modificări și adaptări la realitățile curente. Cea mai stringentă ar fi modificarea procedurii de alegere a șefului statului, dar și unele clarificări ce țin de statutul de neutralitate a țării.
 
Și expertul constituționalist Nicolae Osmochescu este de părerea că aceste prevederi ar trebui modificate, inclusiv cea cu privire la denumirea limbi ide stat. Totodată, el a menționat că majoritatea prevederilor legii supreme sunt bune.
 
Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la adoptarea Constituției, Președintele Nicolae Timofti a adresat un mesaj în care menționează că respectarea legii fundamentale  trebuie să devină o normă de comportament pentru toți cetățenii țării, în special, pentru funcționarii publici și oamenii politici.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău