2 milioane de euro pentru îmbunătățirea serviciile de aprovizionare cu apă, oferite de Germania
-
25 Februarie 2018 17:54
Guvernul Germaniei va oferi două milioane de euro pentru un proiect de cooperare tehnică ce va contribui la îmbunătățirea serviciilor locale de aprovizionare cu apă și canalizare în localitățile amplasate în zona bazinului central al râului Nistru.
În acest sens, recent la Chișinău, Biroul politici de reintegrare a Cancelariei de Stat, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), au semnat un Acord de Implementare a Proiectului, anunță TV8.
Conform Acordului obiectivul proiectului este de a îmbunătăți cadrul instituțional pentru gestionarea intercomunală a resurselor de apă în 24 de localități amplasate pe ambele maluri ale râului Nistru.
„Scopul este de a dezvolta echilibrat toate regiunile țării noastre și a îmbunătăți condițiile de trai ale populației. Prin consolidarea capacităților operatorilor din sectorul de aprovizionare cu apă și canalizare, precum și prin măsuri de cooperare în gestionarea resurselor de apă, autoritățile publice vor reuși să dezvolte proiecte investiționale în acest sens și să îmbunătățească serviciile locale oferite cetățenilor. Îmi exprim speranța că prin acest proiect, și anume expertiza și echipamente moderne, se va oferi o valoare adăugată eforturilor autorităților publice locale”, a subliniat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici, în cadrul evenimentului de semnare a Acordului. De asemenea, ministrul a precizat că proiectul se va realiza în beneficiul Republicii Moldova și va fi destinat susținerii autorităților publice locale de pe ambele maluri ale râului Nistru.
Valoarea totală a proiectului este de circa 2 milioane de euro. Banii vor fi oferiți pentru expertiză, furnizarea de materiale și echipamente, pregătirea de bază sau instruirea continuă în afara proiectului, măsuri de construcții, costuri operaționale și administrative și alte contribuții.
Implicarea MADRM în implementarea acestui proiect va fi prin intermediul Agenției de Dezvoltare Regională Centru ce va elabora proiectele tehnice de execuție pentru sistemele de apă și canalizare.
Totodată, GIZ va asigura o contribuție financiară de până la 550.000 Euro pentru diverse măsuri investiționale/achiziții care urmează să fie identificate în conformitate cu prevederile acordului.